Curtea de Apel Timișoara a dat decizia definitivă în dosarul în care Lucian Bocnu a fost acuzat că a plănuit asasinarea jurnalistului Dragoș Boța. Interlopul a fost condamnat la 11 ani şi 5 luni închisoare.
Lucian Boncu a fost acuzat că a plănuit asasinarea jurnalistului Dragoș Boța, care a anunţat, după decizia judecătorilor, că ziariștii de investigație nu sunt singuri în misiunea lor.
„Justiția a stabilit, astăzi, definitiv că liderul interlop Lucian Boncu a plănuit asasinarea mea. Toți magistrații care au judecat acest dosar au spus că probele strânse de DIICOT confirmă acuzațiile, în ciuda tuturor încercărilor disperate de ascundere a adevărului. Faptul că i-a fost mărită lui Boncu pedeapsa pentru infracțiunea cea mai gravă este, dincolo de cifră, un semnal important că libertatea presei nu se negociază și că trebuie protejată”, a anunțat jurnalistul.
Dragoș Boța: Niciodată frații din umbră ai diavolului nu trebuie uitați
Dragoș Boța, editorul-șef al PRESSALERT.ro., a mai transmis faptul că odată cu această senţinţă pe care a primit-o interlopul, că le mulțumește tuturor celor care, știuți sau nu, au contribuit ca astăzi să fie în viață și să poată scrie aceste rânduri.
„Pentru ziarișții de investigație este un mesaj clar că nu sunt singuri în misiunea lor de a dezvălui publicului lucruri incomode pentru unii. Mulțumesc tuturor celor care, știuți sau nu, au contribuit ca astăzi să fiu în viață și să pot scrie aceste rânduri, și care nu au dezarmat în aflarea adevărului. Astăzi se încheie un capitol din viața mea de jurnalis. Care continuă, iar viitorul sunt convins că o să fie special. Celor care cred că diavolul este doar la vedere le spun doar atât – niciodată frații din umbră ai diavolului nu trebuie uitați”, a scris jurnalistul Dragoș Boța pe social media.
La Curtea de Apel Timișoara, Lucian Boncu a cerut strămutarea procesului, însă magistrații au refuzat. De asemenea, instanța i-a respins lui Boncu apelul prin care solicita să fie achitat pentru toate acuzațiile și a admis, în parte, apelul jurnalistului Dragoș Boța și cel al DIICOT.
Astfel, Curtea de Apel Timișoara a mărit pedeapsa pentru infracțiunea de „încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni de omor” de la un an de închisoare la doi ani de închisoare și a menținut pedeapsa de doi ani de închisoare pentru „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.
Contopind toate celelalte pedepse primite de Lucian Boncu în alte dosare, a fost stabilită pedeapsa principală rezultantă de 11 ani şi 5 luni închisoare în regim de detenţie, la care adaugă amenda penală de 6.000 (şase mii) lei.
„Prin rechizitoriul din data de 27.05.2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunilor de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni de omor şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În cauză s-a reţinut faptul că, la data de 10.09.2019, inculpatul a încercat să determine mai multe persoane să agreseze prin împuşcare un jurnalist de la o publicaţie on-line, ca răzbunare pentru articolele compromiţătoare scrise de acesta la adresa sa. În acest scop, i-a predat unuia dintre atacatori, în vederea folosirii în agresiune, o armă de foc, semiautomată, calibrul 7,65 mm, promiţând că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îl va recompensa financiar atât pe el cât şi pe ceilalţi participanţi la agresiune, precum şi că le va oferi arma de foc în mod de gratuit”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.