Dacă bătălia în interiorul PNL e în toi, iată că liberalii externalizează conflictul și declanșează atacuri foarte dure la adresa aliaților din coaliție, când nu mai este mult până la prezumtiva rotativă guvernamentală. După ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a lansat ipoteza candidaturii la președinție în tandem cu Nicolae Ciucă drept premier, a venit o primă reacție nervoasă dinspre liberali.
„PNL este într-o analiză profundă pentru a vedea exact cum atacăm anul 2024. Nu este exclusă o alianță pe dreapta împotriva PSD, pe noi ne interesează ce dorește poporul. Eu vă spun că poporul nu va dori un președinte de la PSD. Așa cum nu și-a dorit timp de 20 de ani, din mai multe motive.
PSD, cînd pune mâna pe putere, pe toată puterea, dacă ne uităm în istoria recentă – și funcția de președinte știți foarte bine că este extrem de importantă – devine un partid periculos pentru democrație.
O să-i ajutăm pe colegii de la PSD să-și țină în frâu apucăturile și o să încercăm să atacăm funcția de președinte al României cu oameni capabil să câștige această funcție. Și avem oameni extraordinari care ar câștiga alegerile, de la Bolojan la Emil Boc și la mulți alții, care dacă ar intra în lupta pentru prezidențiale au un profil occidental bun, au realizat ceva la nivel local și județean și pot să ofere ceva mult mai bun la nivel național” a declarat , la Antena 3, deputatul Robert Sighiartău.