Mai multe documente, originale și copii, legate de privatizarea OMV Petrom ar fi fost pregătite pentru distrugere și depozitate în saci de plastic la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Informația a fost prezentată de jurnalista Anca Alexandrescu care, susține, a obținut o adresă referitoare la acest subiect.
Mai multe documente care au legătură cu privatizarea OMV Petrom au fost depozitate în saci de plastic și urmau să fie distruse, în timpul guvernării Tăriceanu. Dezvăluirea a fost făcută de jurnalista Anca Alexandrescu care a prezentat un document din acea perioadă. Potrivit spuselor sale, ar fi vorba despre aproximativ 4.700 de file din dosarele de privatizare, depozitate în 12 saci de plastic, care au fost descoperite pe holurile AVAS.
Documentul prezentat de jurnalista Anca Alexandrescu ar fi o notă semnată de fostul șef al AVAS, Teodor Atanasiu. Sacii cu documente ar fi fost descoperiți de Direcția de Control și Relații Publice din AVAS.
„Este ca-n Caragiale… Am intrat în posesia astăzi a unui document din 3.09.2007, semnat de dl Teodor Atanasiu. Notă privind documentele SNP Petrom SA, abandonate in 1.08.2007, pe holul etajului trei al AVAS. Nu este o glumă… Direcția de Control și Realții Publice a identificat un număr de 12 saci de plastic conținând documente, depozitați pe una din scările de serviciu ale sediului central AVAS în vederea colectării și distrugerii”, a arătat Anca Alexandrescu.
Ce conțineau sacii cu cele 4.700 de file
Potrivit prezentării sale ar fi opt volume cu peste 4.700 de file, în marea majoritate copii, dar și documente originale, care conțineau:
Volumul 1 – draft contract privatizare SNP Petrom, elaborat de Linklaters Miculiti &Asociații, o societate de avocați;
Volumul 2 – documente privind „Acțiunea de aur”. Acesta conține copii după corespondența cu Comisia Europeană, cu ministrul integrării europene Anca Boagiu, clauzelor contractuale cu incidență asupra „Acțiunii de aur”, informații despre prețul gazelor din unele țări europene, corespondență cu ambasada României la Washington, corespondența originală către prim-ministru cu privire la un mesaj transmis către Tony Blair și Shell Londra;
Volumul 3 – copii cu informații despre împrumuturi sindicalizate în valoare de 140 milioane dolari SUA ale SNP Petrom, draft contract privatizare SNP Petrom, intocmit de Linklaters Miculiti &Asociații;
Volumul 4 – copii după corespondența cu firmele interesate de privatizarea SNP Petrom, adresa originală a ambasadorului SUA Michael Guest către ministrul Industriilor, Dan Ioan Popescu.
Volumul 5 – corespondenta cu Consiliul Concurenței, adrese către Călin Popescu Tariceanu, copie ordin de transmitere dividend în valoare de 854.954.009.503 lei, adresa originală catre Michael Guest, orginal scrisoare intenție Aqua Group, adresa Petrom privind notificari ale OMV.
Documentele ar fi fost pregătite pentru distrugere
Conform Ancăi Alexandrescu, adresa pe care a prezentat-o mai conține un paragraf referitor la măsuri ce urmau să fie adoptate. Este vorba despre emiterea unui ordin al AVAS pentru predarea tuturor documentelor la data reorganizării unitătii, ridicate și preluate în baza unui proces verbal semnat de directorul general Daniel Florea, Laura Voicu.
Jurnalista a precizat că sacii cu documente ar fi fost depozitați în saci în vederea distrugerii. Ea a precizat că intenționează să solicite mai multe lămuriri pe acest subiect, legat de nota prezentată și documentele privatizării Petrom, de la AVAS.
„Acești 12 saci cu documente au fost depozitate pe una din scările de serviciu pentru distrugere… Acest contract (privatizare SNP Petrom, n. r.) nu a fost redactat de statul român, ci de o firma de avocatura care a lucrat cu OMV. Lucru pe care l-am prezentat, fiind folosiți termeni traduși din limba engleză. Deci, aceste documente, cineva le-a pus în saci ca să le distrugă. Cum de nu a existat dosar penal pentru aceste documente cu strict confidențial?”, s-a întrebat retoric Anca Alexandrescu, în emisiunea Culisele statului paralel.
Cum a fost ratată privatizarea Petrom cu Shell
În acest context, fostul ambasador al României la Londra, Dan Ghibernea, a relatat că Adrian Năstase, pe vremea când era premier, ar fi intervenit pe lângă omologul său britanic, Tony Blair, pentru ca privatizarea SNP Petrom să se facă cu o firmă din Marea Britanie, Shell, de exemplu.
„Eu de fapt am fost martor inainte de trimiterea acelei scrisori când Adrian Năstase l-a rugat pe Tony Blair să intervină pe lângă Shell sau pe lângă altă companie britanică să preia Petrom de frică să nu preia rușii. Shell au fost serioși, au venit, au facut «due diligence», dar la un moment dat s-au retras. Și știu exact de ce. Am avut o comunnicare cu șeful Shell care era extrem de dezamăgit de comportamentul părții române. (…) Au observat că se negociază cu alte entități, mai mult sau mai puțin rusești. OMV era ca un pechinez față de un colos. Și pechinezul a ronțăit…”, a relatat Dan Ghibernea.
Fostul diplomat a precizat că i-a transmis poziția Shell premierului Adrian Năstase, însă acesta nu a fost interesat. L-ar fi expediat rapid.
„Am luat avionul de la Londra, i-am zis (lui Adrian Năstase – n. red.), discutia a durat cam 3 minute, i-am explicat si alte lucruri mult mai grave și mai rele. Și în trei minute m-a expediat. Să-mi văd de treaba mea, că el are treaba lui”, a relatat Dan Ghibernea, conform Realitatea.net.