Liviu Dragnea a anunțat ce planuri are după Alianța Pentru Patrie, din punct de vedere politic, dar și ce a urmat după discuția purtată în vederea unui Congres.
„Primul obiectiv este să conving acest popor român că se poate, că există o cale pentru ieșirea din această criză nenorocită, generată de actuala conducere a țării, în frunte cu Iohannis și Guvernul PSD – PNL – UDMR, să le arăt cum se poate și ce beneficii sunt pentru fiecare dintre ei și pentru țară și cum poate redeveni România o țară cu adevărat suverană, păstrând toate relațiile diplomatice și economice pe care le are acum. Nu neapărat în același fel, adică nu din poziția de slugă.
Al doilea obiectiv e să conving românii că se poate mânca sănătos în România. O să încep, undeva în primăvară, să prezint săptămânal câte o rețetă” a spus Liviu Dragnea la DCNews.
Fostul lider social-democrat, întrebat cu ce partid vrea să-și îndeplinească aceste obiective a răspuns: „Cu partidul unde președinte va fi Carmen Dan, din mai multe motive: președinte trebuie să fie un om în care eu am încredere totală din punctul de vedere al patriotismului, al onestității, al capacității de a înțelege un program de guvernare și de a-l pune în practică și al capacității de a putea să discute cu oamenii.
Este o variantă Partidul România Suverană. Brusc, după ce am vorbit despre el, trei dintre membrii fondatori au ajuns pe la PNȚCD, la „bunul meu prieten” Aurelian Pavelescu. Am zis, dom’ne, după APP, trebuie să facem un partid, s-a vorbit de către cei 27 – 28 președinți de organizații de la APP care au plecat, n-au rămas acolo – oricum am înțeles că la APP nu mai e nimic. A fost o întâlnire acum vreo 10 zile, s-a stabilit data congresului, ca ulterior să apară o supărare și am auzit că s-au dus la PNȚCD să se înscrie acolo, pentru că vor primi funcții de vicepreședinți.
Dacă acest partid va rămâne în vigoare, dacă va fi funcțional în continuare, se va merge cu el, mai sunt și alte variante de partide. Sigur că e important partidul, dar, vă spun cu toată tăria, cel mai important e programul” a dezvăluit Liviu Dragnea în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu de la DCNewsTV, „Ce se întâmplă?”. Acesta a adăugat că mereu a apărut o „problemă” când a venit vorba să colaboreze cu vreun partid.