Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă, luni, că CNAIR a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru unul dintre cele trei loturi ale Drumului Expres Arad-Oradea. Contractul va putea fi semnat peste 10 zile, dacă nu se depun contestaţii. Acest Drum Expres va asigura conexiunea României cu Ungaria și va fi ”noua poartă spre Occident”.
”Un prim lot din cele 3 ale Drumului Expres Arad-Oradea are constructor desemnat!
CNAIR a atribuit, astăzi, contractul pentru construcția celor 47,07 km ai Lotului 3 unei Asocieri de constructori din România și din Ucraina, pentru suma de 2,97 miliarde de lei (fără TVA).
Contractul, finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027, alocă 24 de luni pentru execuția lucrărilor și prevede inclusiv construcția unui drum de legătură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km) și a unui pasaj de 592 de metri lungime, peste CF și DJ709B.
Celelalte două loturi ale drumului expres Expres Arad – Oradea (120,47 km) sunt acum în faza de evaluare a ofertelor.
Contractul pentru execuția Lotului 3 al DEx Arad-Oradea va putea fi semnat peste 10 zile (conform legii) dacă nu vor fi depuse contestații”, scrie Sorin Grindeanu.