Agenția rusească de știri RIA Novosti, de stat, a publicat recent o analiză amplă după victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, cât și după rezultatul alegerilor parlamentare. Autorul, Petr Akopov, un susținător al invaziei Rusiei în Ucraina, își intitulează analiza în felul următor: „Un alt vecin al Ucrainei și-a amintit de Rusia eternă”. Analiza e datată la 3 decembrie 2024.
Analiza (e foarte important de precizat: analiza a fost menținută pe RIA Novosti într-un loc vizibil, în timp ce restul știrilor au „curs” mai jos, în funcție de cum au apărut) trece în revistă următoarele aspecte: relațiile României cu Rusia în istoria celor două state, evoluția ulterioară momentului „1989”, când regimul Ceaușescu a căzut, iar finalul prezintă un posibil rezultat al alegerilor din turul doi din România.
„Da, Georgescu mai are de câștigat alegerile, dar judecând după alegerile parlamentare de duminică, are șanse să câștige. (…) Cu toate acestea, rezultatele atât de scăzute ale partidelor de guvernământ arată că nu există o mobilizare a susținătorilor lor. Și, prin urmare, Georgescu poate deveni lider în turul doi”, arată autorul în analiza sa.
„Tendința în sine este importantă”
„Chiar dacă va câștiga, vor încerca să-l echilibreze pe Georgescu cu un guvern pro-atlantic al unei noi coaliții, dar tendința în sine este importantă. Românii s-au trezit – iar oamenii sunt în mod clar nemulțumiți de rezultatele guvernării elitelor pro-europene. Și cu cât Europa este mai plină de sentimente anti-rusești, cu atât românii vor fi mai înclinați să încerce să găsească o limbă comună cu Rusia.
Pentru că nu vor lupta pentru ‘Ucraina europeană’, cu atât mai puțin vor muri pentru ea pe teritoriul lor – au puțină încredere în viitorul european al Ucrainei, dar amintirea faptului că Rusia este mereu acolo rămâne încă.
Dacă Georgescu va câștiga alegerile, acesta va fi un simptom suplimentar al nemulțumirii unor țări din Europa de Est, un curs spre o confruntare pe termen nelimitat cu Rusia. Ungaria și Slovacia – insistă asupra necesității de a găsi un compromis cu Moscova, iar acum un al treilea – România – li se poate alătura”, arată analiza.
Cum este descris Georgescu în RIA
„Georgescu este naționalist, tradiționalist, eurosceptic, parțial chiar antiglobalist, dar în același timp a depășit toți candidații sistemici și non-sistemici. A fost imediat înregistrat ca politician pro-rus, deși nu există motive pentru acest lucru.
Oamenii votează pentru un politician non-sistemic, printre altele, ca protest împotriva politicienilor enervanți ai celor două partide principale de guvernământ – social-democrații și liberalii. Sunt standard pro-occidentali și, după spiritul vremurilor, anti-ruși, iar Georgescu vorbește despre interesele naționale românești și despre refuzul de a urma o linie dură de confruntare cu Rusia în privința Ucrainei în toate”, se mai arată în analiză.
Poziția lui Georgescu privind Rusia, NATO sau UE
Candidatul independent la Preşedinţie, Călin Georgescu, a afirmat, recent, că a fost acuzat că vrea să scoată România din NATO şi din Uniunea Europeană, iar acest lucru este fals şi a menţionat că a declarat că doreşte să negocieze şi să pună interesul naţional pe primul loc, ”pentru că nu putem accepta orice” şi a adăugat totul trebuie negociat în avantajul poporului român.
”Vreau să fiu un preşedinte care pune ţara şi poporul lui pe primul loc: cooperare, diplomaţie, eleganţă onoare, diplomaţie continuă şi este interesul naţional pe primul loc cu toate ţările lumii, inclusiv cu NATO şi Uniunea Europeană. Am fost acuzat că vreau să scot România din NATO şi Uniunea Europeană. Fals. Nu am spus acest lucru niciodată. Am spus însă că vreau să negociez şi vreau să pun interesul naţional pe primul loc pentru că nu putem accepta orice. Trebuie negociat totul în avantajul poporului român”, a declarat Călin Georgescu, relatează News.ro.
El a acuzat candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, că ar vrea să intre în războiul din Ucraina.
”Ieri am văzut cum preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a cerut tuturor oamenilor de afaceri din ţările membre NATO să se pregătească de un scenariu de război. În acelaşi timp să-şi aranjeze toate liniile de produse în acest sens. Cum poate să fie acest lucru dacă nu se referă prima dată şi nu discute cu ţările membre? Este o ruşine şi o jignire adusă tuturor ţărilor membre NATO. În acelaşi timp am văzut ieri cum doamna Lasconi a făcut o declaraţie de război, nu dată mie, ci dată ţării întregi. Germania ieri a spus că se pregăteşte de un război militar, iar doamna Lasconi, ca omul partidelor aservite, a declarat dimineaţă acelaşi lucru, spunând în plus că orice va cere NATO şi Uniunea Europeană va respecta.Păi cum poţi să respecţi totul? Deci de aici se vede că, practic, se cere poporului român prin doamna Lasconi să intre în războiul din Ucraina”, a transmis Călin Georgescu.
El a mai afirmat că războiul din Ucraina trebuie să înceteze.
”Vreau să declar clar şi precis, războiul din Ucraina trebuie să înceteze urgent. Pentru mine este strategia păcii, nu strategia războiului. Mai mult de atât, am văzut ieri cum prin manipulare au fost scoşi tineri în stradă. Aşa cum i-a scos în stradă, aşa îi va scoate şi la război. Şi nu ştiu dacă sunt pregătiţi părinţii să-şi trimită copiii la război şi să nu se mai întoarcă. Vreau să cer de asemenea oamenilor şi românilor care mă susţin nu conflict, ci doar pace. Nu intraţi în niciun fel de astfel de manipulare”, a mai declarat Călin Georgescu.
Putin a comentat ironic decizia autorităţilor române de a renumăra voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale
Preşedintele rus Vladimir Putin a comentat în mod ironic, luni, decizia de a efectua o renumărare voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România după victoria surprinzătoare a candidatului pro-rus Călin Georgescu, relatează EFE.
„Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor”, a afirmat Putin în timpul unei întâlniri cu tineri oameni de ştiinţă, transmisă la televiziune, relatează Agerpres.
EFE precizează că Biroul Electoral Central din România a decis săptămâna trecută renumărarea celor 9,4 milioane de voturi exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale, prin ordin al Curţii Constituţionale.
Călin Georgescu a câştigat cu aproape 23% primul tur al scrutinului prezidenţial, în faţa candidatei pro-europene Elena Lasconi, care s-a clasat pe locul al doilea, cu doar 2.740 de voturi mai mult decât premierul social-democrat, Marcel Ciolacu, care s-a clasat pe locul al treilea, reaminteşte agenţia spaniolă de presă.
Curtea Constituţională din România a validat luni seară primul tur al alegerilor prezidenţiale, respingând solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, turul doi urmând să aibă loc pe 8 decembrie.