Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii parlamentari. În 225 de școli din Bucureşti vor fi amenajate secţii de votare, iar 77 vor avea programul modificat sau îşi vor suspenda cursurile.
În Bucureşti sunt aproape 1.300 de secţii: în Sectorul 1 – 166; Sectorul 2 – 202; Sectorul 3 – 294; Sectorul 4 – 189; Sectorul 5 – 198; Sectorul 6 – 240.
Potrivit unei centralizări, în Sectorul 1 sunt amenajate secţii de votare în 43 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Luni, 7 unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar alte patru îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu.
La nivelul Sectorului 2 sunt amenajate secţii de votare în 53 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Trei unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei).
În Sectorul 3 sunt amenajate secţii de votare în 37 de unităţi de învăţământ preuniversitar. 12 îşi vor modifica programul şcolar în zilele de vineri, 29 noiembrie, şi luni, 2 decembrie (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), 13 îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar două unităţi de învăţământ, luni, îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu.
În Sectorul 4 sunt amenajate secţii de votare în 34 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Astfel că 12 unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei).
Pentru Sectorul 5 au fost amenajate secţii de votare în 17 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Aici, patru îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei).
În Sectorul 6 sunt secţii de votare în 41 de unităţi de învăţământ preuniversitar. Aşa că cinci dintre acestea îşi vor modifica programul şcolar în zilele de vineri, 29 noiembrie, şi luni, 2 decembrie (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), 10 unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), o unitate de învăţământ îşi va modifica programul şcolar vineri (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar luni, 2 decembrie, îşi va suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu.
De asemenea, luni, patru unităţi de învăţământ îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe/formaţiuni de studiu.