Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, a declarat marți seară, după ședința conducerii lărgite a PSD, desfășurată la Vila Lac, înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, că din luările de cuvânt ale liderilor județeni reiese că „tonusul este foarte bun”, iar sondajele de opinie arată că Marcel Ciolacu, candidatul social-democraților, este „aproape sigur” că va intra în finala prezidențială.
„Am avut o întâlnire pentru a vedea care este mobilizarea, stadiul în fiecare județe. Tonusul este unul foarte bun la colegii mei din PSD, în toată țara (…) O întâlnire de a vedea cum ne organizăm pentru ziua de 24. Ne-am axat pe mobilizarea din județe. Au fost opinii despre ce simțim fiecare dintre noi în județul lui când am vorbit cu cetățenii, cum am simțit pulsul”, a spus Oprea.
„Ciolacu e cel pe care sondajele de opinie îl dau ca fiind aproape sigur în primul tur, între ceilalți este o extrem de mare competiție și atunci poate exista acest fenoment de coalizare a tuturor împotriva celui de pe primul loc”, a adăugat acesta.
Întrebat dacă este de părere că retragerea lui Ludovic Orban din cursa prezidențială, pentru a o susține pe Elena Lasconi, o va ajuta pe candidata USR, la prezidențiale, social-democratul a răspuns:
„Dl Orban era undeva în marja de eroare sub 1%, dumnealui mi-a adus aminte de o jucărie de când eram mic, hopa-mitică. Nu, nu cred că va aduce ceva în plus, cred că va aduce deservicii prin felul în care s-a comportat în acesta campanie”.
Ștefan Radu Oprea a mai apreciat că nu vor mai exista alte retrageri din cursă. „Ați văzut ieri discuțiile din platourile televiziunilor, nu se vor retrage. Eu nu cred că vor avea vreunul dintre ei un astfel de gând”, conform acestuia.
Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc duminică, pe 24 noiembrie, iar finala prezidențială se va desfășura pe 8 decembrie.