Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, face un apel către români să meargă la vot și să dea un vot pro Europa. Maia Sandu le transmite celor care cred că România s-ar descurca mai bine în afara Uniunii Europene să privească către Republica Moldova și să înțeleagă care sunt diferențele.
”Dragi români, pe 1 și 8 decembrie mergem din nou la vot. Alegem Parlamentul României și Președintele României. Și eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume și cu un nivel de trai înalt pentru toți cetățenii săi. Bunicii mei, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. Poporul român are puterea și înțelepciunea de a-și apăra locul în lume, iar soarta și această putere stă doar în vot. Poporul român este liber! Vă îndemn să votăm pentru o Românie puternică, europeană, pentru o țară liberă.”, scrie Maia Sandu.
Apelul lansat de către Maia Sandu vine în contextul în care Călin Georgescu a obținut o victorie zdrobitoare la votul de pe teritoriul Republicii Moldova.