Partidul Noua Românie intră în competiţia pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie, în circumscripţia Bucureşti, cu doi candidaţi, informează Agerpres.
Sebastian-Constantin Popescu – de profesie medic veterinar – candidează pe lista Partidului Noua Românie pentru Senat la Bucureşti, iar programatorul IT Mihai Cristea la Camera Deputaţilor.
Popescu este şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie. El a fondat PNR în anul 2015. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, în anul 2006. A profesat pentru cinci ani ca medic veterinar, iar apoi a decis să urmeze o carieră în jurnalism şi antreprenoriat media. Este administrator al PR Media RTP şi preşedinte al Asociaţiei Romanian Tenis Premium. Sebastian-Constantin Popescu a candidat şi la alegerile prezidenţiale din anul 2019.
„PNR promovează transparenţa, meritocraţia şi integritatea, cu scopul de aduce soluţii reale pentru problemele economice şi sociale ale românilor”, scrie Popescu pe site-ul său de candidat la alegerile prezidenţiale.