Marți, 24 septembrie, giurgiuvenii sunt invitați la Muzeu. Cei care doresc să admire decorurile caselor tradiționale românești pot participa la vernisajul unei expoziții încărcată de poveste.
Cu ocazia evenimentului cultural “Zilele Muzeului giurgiuvean – ediția XVII”, Muzeul “Teohari Antonescu” Giurgiu în colaborare cu Muzeul Golești și Muzeul Municipal Câmpulung organizează expoziția “Decor, formă și culoare în casa tradițională românească”. Vernisajul are loc marți, 24 septembrie 2024, ora 11:00, la sediul Muzeului din Giurgiu.