Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Giurgiu, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru trafic de droguri de risc.
La data de 24 septembrie a.c., polițiștii au organizat o acțiune, pe linia combaterii traficului de droguri și au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Giurgiu.
Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că, în intervalul mai – septembrie 2024, un bărbat, de 37 de ani, din aceeași localitate, ar fi înființat și dezvoltat o cultură outdoor de canabis, într-un solar aflat în curtea imobilului său, dintr-o comună situată în județul Giurgiu.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, 21 de plante de canabis, în stare de vegetație, ajunse la maturitate, precum și peste 275 de grame de canabis destinate comercializării, precum și alte mijloace de probă.
La data de 25 septembrie a.c., în urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.