Şoferul maşinii a rāmas încarcerat, iar după ce a fost extras, a fost preluat de elicopterul SMURD şi transportat la spital. O altă pasageră a ajuns şi ea la spital, după ce a fost rănită.
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs astăzi, în jurul prânzului, pe DN6. Evenimentul a avut loc între localitațile Valea Plopilor și Stâlpu, din comuna Izvoarele, județul Giurgiu, fiind implicate un autoturism și un autotren.
Potrivit martorilor, şoferul tirului nu ar fi adaptat viteza la condițiile de mers şi ar fi izbit în plin autoturismul. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ și Poliția. În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Ilfov, a fost găsit blocat în interior, fiind folosite accesoriile de descarcerare pentru deblocării ușii și extragerea acestuia în siguranță. Bărbatul, conștient și cooperant, a fost preluat de elicopter, iar o pasageră din autoturism, în vârstă de 45 de ani de ambulanța SAJ. Ambele persoane au fost transportate la spital.
Șoferul autotrenului, din Bucureşti, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului și au acționat pentru sablarea părții carosabile.
Şoferul de pe tir a fost testat de polițiştii de la IPJ Giurgiu cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În acest moment se face cercetarea la fața locului, iar oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.