Pe pe 27 septembrie 1914 se stingea din viață la Castelul Peleș din Sinaia Regele Carol I, după 48 de ani de domnie, cea mai lungă din istoria țării. Făuritorul României moderne, Carol I este și cel care a obținut independența țării după războiul din 1877-1878.
Regele Carol I era suferind de mai mulți ani. Presa vremii scria că grație profesionalismului și atenției doctorului Ion Mamulea, starea de sănătate a monarhului se îmbunătățise după 1910. Cu aproape șase luni înainte de deces, pe 20 aprilie 1914, Regele Carol I fusese sărbătorit la împlinirea vârstei de 75 de ani și nu puțini erau cei care se așteptau ca pe 10 Mai 1916 acesta să aniverseze 50 de ani de domnie.
Din păcate, vara anului 1914 a fost una teribilă. A fost prima oară atentatul de la Sarajevo, urmat de începerea Primului Război Mondial. Regele Carol I a insistat ca România să lupte alături de Germania și Austro-Ungaria. Însă liberalii, care erau la acea vreme cea mai puternică forță politică din România, au cerut și impus neutralitatea. Iar această neutralitate l-a consumat mult pe Regele Carol I, care se lupta să găsească o cale de împăcare între dorința sa de a lupta împreună cu Puterile Centrale și ceea ce dorea poporul român, mai precis ca Austro-Ungaria să nu fie ajutată.
În ultima zi a vieţii, Regele Carol I a fost activ, având printre altele o întâlnire cu prim-ministrul ionel Brătianu. Seara a fost vizitat de doctorul Mamulea. Iar noaptea a murit.
Iată ce scria omul politic liberal I.G. Duca despre decesul lui Carol I în amintirile sale: „În ajun, Regele fusese excepţional de ager şi bine dispus, îl primise pe Virgil Arion într-o lungă audienţă şi se culcase voios. Pe la cinci dimineaţa se trezise plângându-se că nu poate respira. Regina Elisabeta a sunat după ajutor şi a trimis în grabă să cheme pe Dr. Mamulea. După câteva minute Suveranul a oftat din greu de două-trei ori şi a aplecat uşor capul. Regina a crezut că doarme. Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, primul Rege al României, îşi dăduse însă după 48 de ani de rodnică domnie obştescul sfârşit. Frământările sufleteşti ale ultimelor luni fuseseră peste puterile organismului său îmbătrânit, ele l-au omorât”.
Viitorul Rege Carol I al României s-a născut la 8/20 aprilie 1839, la Sigmaringen, în Germania. A avut trei fraţi: Principele ereditar Leopold (1835–1905), Principii Anton (1841–1866) şi Friedrich (1843–1904), precum şi două surori, Principesele Stéphanie (1837–1859; căsătorită cu Regele Pedro al V-lea al Portugaliei) şi Marie Louise (1845–1912; căsătorită cu contele Filip de Flandra, cel care a refuzat Tronul Principatelor Unite, înainte ca acesta să îi fie oferit Principelui Carol; cei doi au fost părinţii Regelui Albert I al Belgiei).
”Omul de la care a pornit totul”
”Carol I este omul de la care a pornit totul: Familia Regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui Rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. naţiunilor libere”, scrie site-ul casamajestatiisale.ro.
După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României şi după mai multe consultări ale reprezentantului Locotenenţei domneşti la Paris, Ion Bălăceanu, cu Împăratul Napoleon al III-lea al Franţei, opţiunile românilor, încurajate de acordul deplin al Împăratului Franţei şi de sprijinul moderat al Prusiei, s-au îndreptat către Sigmaringen.
Pe 19 martie 1866, I.C. Brătianu îi propunea Principelui Carol, în numele României, să devină şeful statului român. Peste mai puţin de trei săptămâni, Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685.969 de voturi, iar împotrivă doar 2248.
La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri.
Pe 8 mai 1866, un anume Karl Hettingen intra în țară pe la Drobeta-Turnu Severin. Era viitorul rege Carol, care atât la recomandarea românilor, cât și a nemților, a circulat incognito.
Odată ajuns în Principate, el a fost preluat cu trăsura de către Ion C. Brătianu, tatăl viitorului prim-ministru al României Mari însoțindu-l pe tot traseul până în Capitală.
„Ion C. Brătianu a fost politicianul trimis încă din 1865 să negocieze cu Carol şi familia sa posibilitatea ca prinţul să vină pe tronul României. Tânărul Carol a călătorit incognito, cu trenul, pe ruta Düsseldorf – Bonn – Freiburg – Zürich – Viena – Budapesta, din cauza conflictului ce exista între ţara sa şi Imperiul Austriac. Prin forţa împrejurărilor, după intrarea în ţară pe la Orşova şi Turnu Severin, între primele localităţi pe care le-a străbătut în drum spre Bucureşti au fost cele din Argeş şi Muscel, respectiv Piteşti şi Goleşti“, spune Iustin Dejanu, directorul Muzeului Golești.
Au rămas memorabile cuvintele spuse de Carol I locuitorilor orașului Pitești în mai 1866: „Din minutul în care am păşit pe pământul nouei Mele patrii, am devenit Român; viaţa Mea întreagă o voiu consacra pentru fericirea Românilor şi pentru prosperitatea lor, cari de acum înainte au devenit compatrioţii Mei“.
Dezvoltare economică fără precedent
”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă”, se mai precizează pe site-ul casamajestatiisale.ro
Aceeaşi demnitate o va arăta Carol I şi atunci când Țarul Alexandru al II-lea a amenințat, în 1878, după încheierea Războiului de Independență, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate.
În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În 1875, bugetul României ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dubl față de bugetul din 1866, iar în 1903, la 218 milioane lei. În perioada 1880-1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, clasându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale de pe glob (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite). Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut foarte mult, de la doar 39 în anul 1866 până la 17.314 în anul 1877. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Și asta nu este tot. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi ce putea fi folosită ca valută forte în întreaga Europă. O contribuție esențială a Regelui Carol I a și în domeniul arhitecturii și construcțiilor. Numeroase sedii de instituții importante ale statului, universități, palate administrative, biblioteci, gări, colegii și licee, biserici, spitale au fost ridicate sau reconstruite, în cei 48 de ani în care a condus România.
