Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni importanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giurgiuvenilor.
Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație în care s-a vrut construirea incineratorului, am analizat documente, am vorbit cu oamenii și am aflat lucruri grave.
Ce este cel mai grav, e că printre cei care se află în spatele afacerii sunt chiar personaje locale, oameni importanți fără a căror complicitate nu se putea realiza o astfel de investiție catastrofală pentru orașul nostru.
Cine sunt? Îi cunoașteți dar nu-i bănuiți pentru că vă zâmbesc dacă îi întâlniți pe stradă, vă amețesc vigilența cu vorbe mieroase, cu atitudini pline de evlavie și smerenie, vă îndeamnă la iertare și compasiune.
Asta în timp ce ne fură pământul de sub picioare, vor să ne otrăvească aerul și să ne îmbolnăvească copiii. Totul pentru bani!
Afacerea „incineratorul“ are o poveste încâlcită dar pe care noi am reușit să o pătrundem. Nu ușor, nu până la capăt, dar ancheta noastră jurnalistică, deloc ușoară este foarte aproape de adevăr.
Cine se află în spatele ei și ce interese sunt în joc, veți afla curând!