Pariul lui Ciucă: Primarii liberali care negociază cu PSD se vor răzgândi
Nicolae Ciucă a vorbit la Regionala OFL Sud-Vest despre problema cu care se confruntă liberalii, în prag de an electoral, respectiv trecerea a zeci de primari PNL în tabăra PSD.
„Legat de primarii care au plecat, că nu puteam să nu fac referire la chestiunea asta. Nu știu în ce condiții au plecat. Că au fost într-un fel sau altul ademeniți, este treaba fiecăruia. Eu vreau să vă spun atât: fiecare dintre noi, la un moment dat, a avut un moment de rătăcire… și ei probabil au avut un moment de rătăcire, dar sunt convins că ceilalți nu vor avea momente de rătacire și se vor gândi bine înainte să plece pentru că până la urmă tot la PNL vor reveni pentru că a fost singurul partid care s-a îngrijit de tot ceea ce a însemnat derularea proiectelor de investiții pe fonduri europene și de aceea putem să facem astăzi diferența între o administrație liberală și alte administrații.
Eu îmi exprim speranța că acești domni primari se vor mai gândi încă o dată pentru că ei deocamdată nu sunt plecați.
Depinde pe dvs, domnule președinte (Virgil Popescu – n.r.), dacă îi veți mai primi sau nu. Dacă suntem în post și vorbim de creștinism, da, putem să ne gândim”, a afirmat Ciucă.