Sistemul este un maestru al răului, un psihopat histrionic: imprevizibilitatea și cruzimea acțiunilor sale este dublată de fler și de rafinament, de o capacitate de a pătrunde în mintea românului și de a-l neutraliza mai ales psihologic – cumva sistemul este un canibal deplin, în sensul în care își devorează complet victimele, atât fizic, cât mai ales psihic.
Lipsa emoțiilor cu care acționează sistemul ne arată lipsa ridicolului, dar în asamblul și gândirea sa demonică se consideră un geniu. Toți cei aflați la masă sunt parte integrantă a sistemului, unde un asasin economic ne vorbește despre ,,Avuția Națională a României“, iar discipolii săi îl ascultă cu interes. Toți au fost actorii secundari în scenariul din ”Tăcerea Mieilor – asasinarea economică a statului român postdecembrist”.
Avuția Națională sunt copiii României, copiii pe care ei i-au gonit din țară, pe care i-au lăsat fără părinți (plecați la muncă în Occident), copiii cărora le oferă alocații de mizerie, în timp ce ei trăiesc în opulență mai ceva ca niște oligarhi ruși.
Ce au făcut ei cu ,,Avuția Națională a României“? Ce au făcut ei pentru această țară? Au tras tot prin foc și sabie. Praful și pulberea s-a ales de ,,Avuția Națională a României“.
Victor Ponta: „6 + 1 Premieri la o masă ???? – multe minți luminate și o carte importantă!
Victor spune că e ușor să dai în foști. Cum s-ar spune pe românește, despre morți numai de bine. Însă acești ”morți”, relicve ale sistemului FSN – PSD+PNL continuă să participe activ din umbră la distrugerea statului român postdecembrist. Aceste minți luminate cu fast, au înscăunarea la Palatul Victoria un nou apostol al răului: Marcel Ciolacu.
Pentru că Victor e cel mai vocal dintre ”morți” o să începem cu o dezvăluire despre activitatea sa infracțională sau mai bine spus, cum și-a bătut el joc de ,,Avuția Națională a României“.
Într-o notă ajunsă pe masa unui alt asasin economic, Florin Vasile Cîțu, se arată că Victor Ponta și Mihai Tudose au furat cel puțin 10 milioane de euro doar prin căpușarea Transgaz
”În perioada 2017 – 2021, când în funcția de director general la Transgaz a fost instalat Ion Sterian, de tandemul Victor Ponta – Mihai Tudose, cu destinație precisă de a alimenta cu bani negri de la terți, mașinăria politică a celor doi demnitari (prin Pro România), în total, suma deloc neglijabilă de minim 10 milioane de euro provenită prin umflarea și dublarea devizelor la contractele de lucrări la Proiectul European BRUA – conductele de transport gaz spre Europa. Totul prin încredințare directă. Printre companiile furnizoare de bani negri, implicate în schema infracțională pot fi enumerate INSPET SA PLOIEȘTI, CIS GAS șii IRIG SA.”
Neptun Deep, istoria unui jaf de 1 miliard de dolari marca Mugur Isărescu
Mugur Isărescu a băut ceai de tei, dar a și turnat, un Hannibal Lecter al sistemului ce încă bântuie liber prin cotloanele Băncii Naționale a României.
În scurta perioadă cât a făcut pe premierul a avut grijă să pună umărul la jefuirea României spre bucuria stăpânilor ce azi extrag gaze aproape gratis din Marea Neagră. OMV, taxa de solidaritate scutită, iar Black Sea Oil & Gas GRATIS. Așa a venit ordinul pe unitate de la tovarășa Kavalec, iar slugile Ciucă și Ciolacu s-au executat.
La sfârșitul lui 2000, când începuse goana după gazul de pe platforma românească a Mării Negre.
În luna noiembrie 2000, executivul condus atunci de premierul Mugur Isărescu aproba Hotărârea de Guvern nr. 1.233 prin care perimetrul denumit atunci XIX Neptun (mai este denumit și Neptun II sau Neptun Deeep) era concesionat pentru 30 de ani către două companii: Petrom și Elf Aquitaine.
„Se aprobă acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, pe de o parte, în calitate de concedent, și Societatea Națională a Petrolului Petrom SA și Compania ELF Aquitaine, cu sediul în Franța, pe de altă parte, în calitate de concesionar”, se preciza în HG 1.233/2000. Decizia era semnată de Mugur Isărescu, Mihai Ianăș – președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Radu Berceanu – ministrul Industriei și Comerțului, Decebal Traian Remeș – ministrul Finanțelor și Romică Tomescu, ministrul Mediului.
Mai trebuie precizat că la acel moment Petrom era încă o companie deținută integral de stat. Privatizarea către OMV a avut loc în 2004. În schimb, partenerul Petrom, compania franceză Elf Aquitane, a intrat în 2003 în grupul Total, rebotezat anul trecut în TotalEngines.
Disputa a fost tranșată în februarie 2009, când Curtea Internațională de Justiție de la Haga a stabilit ca României îi revine aproximativ 79,34% din zona în dispută, adică aproape 9700 kilometri pătrați de platou continental şi zonă economică exclusivă, ne-au precizat reprezentanții Ministerului de Externe.
Din punct de vedere al exploatării de gaze, decizia de la Haga a însemnat că toate concesiunile acordate de statul român între 2000 și 2008 rămân valabile.
Tot în 2008, Exxon cumpără de la francezii de la Total dreptul de concesiune pe 50% din platforma continentală Neptun Deep și devin asociați ai Petrom în această zonă. Valoarea tranzacției nu a fost făcută niciodată publicității.
Americanii de la Exxon și-au luat banii și ne-au lăsat cu ochii-n soare
În iunie 2021, Exxon a anunțat că a ajuns la un acord cu Romgaz pentru a-și vinde partea de 50% din concesiunea Neptun Deep pentru generoasa sumă de 1,06 miliarde dolari. România a rămas cu buza umflată și cu ochii-n soare grație turnătorului Manole. Manole, mai toarnă un vin de Drăgășani.
Adrian Năstase, pușcăriaș celebru, fost premier cu multe case și averi nemăsurate
Privatizarea Petrom de către Adrian Năstase reprezintă cel mai mare jaf național din istoria României, jaf pentru care acest bandit încă nu a plătit.
„Cine controlează Petrom controlează economia, controlează şi politica.“ Cuvintele îi aparţin fostului premier Adrian Năstase (PSD). Ele au fost rostite pe 23 iulie 2004, ziua în care la Palatul Victoria statul român şi-a pus semnătura pe cel mai important contract de privatizare pe care avea să-l facă vreodată, încredinţându-i „perla coroanei“ unui alt stat, Austria, reprezentat de grupul petrolier OMV.
Nici acum cuvintele lui Năstase nu şi-au pierdut din esenţă, Petrom fiind compania care controlează producţia de petrol a României, jumătate din producţia de gaze şi 6% din producţia de energie locală.
Pentru privatizarea din 2004 austriecii de la OMV au plătit statului român 669 de milioane de euro pentru preluarea pachetului de 33,34%, operaţiunea fiind urmată de o majorare de capital de 830 de milioane de euro, deși numai țițeiul românesc valora la acea dată cel puțin 10 miliarde de dolari.
Testamentul lui Năstase
„Subsemnatul Adrian Năstase, în deplinătatea facultăților mintale și în completă cunoștință de cauză am încheiat azi 20 iunie 2012, următorul testament în varianta în care în viitorul meu apropiat s-ar putea produce un eveniment neprevăzut.
Prezentul act este încheiat în prezența avocatului Ion Cazacu și a notarului Alexandra Grecescu.
Astfel prin prezentul testament se va împărți averea totală de 15.459.300 euro, 15 case – 9,2 milioane de euro, 7 mașini, 10 terenuri, tablouri, bijuterii, artefacte.
Măi Adriene, poți să ne numeri ouăle? Case și milioane ai destule.
”Dragă Stolo”, un diavol cu față umană
Theodor Stolojan, prim-ministru FSN, o adevărată relicvă a sistemului ce a cotropit România, a avut grijă să îmi lase părinții fără un loc de muncă, să jefuiască valuta deținută de populație și companiile de stat, și să arunce țara în haos printr-o inflație galopantă. În acea perioadă leul chiar era hârtie igienică.
Dacă astăzi suntem speriați de o inflație de 15%, în mandatul lui ”dragă Stolo” am avut o inflație de peste 200%. Nu aveai ce să faci cu leul românesc. Muream de foame în case. Meniul zilnic era compus din pâine cu margarină, ciorbă de cartofi și iahnie de fasole. Rafturile de la alimentară erau mai goale ca pe timpul lui Ceaușescu, iar primăvara nu găseai în piață decât cartofi stafidiți și mere pe jumătate stricate. Fasolea era singura salvare pentru noi, cei amărâți. Simțeam miros de portocale în casă doar la Crăciun.
”Dragă Stolo” l-a susținut pe Ion Iliescu în 1996 deși țara era sătulă de comuniști, iar în 2004 cu lacrimi de crocodil ne-a asasinat ca nație prin cedarea puterii către jefuitorul, Băsescu Traian zis Petrov. ”O minte luminată”, cum ar spune Victor Ponta… s-au mai degrabă un diavol cu față umană.
Călin, file din poveste
Acum iatã din codru și Cãlin mirele iese, cel cu cinci neveste.
Călin Popescu Tăriceanu, un alt personaj de tristă amintire, și-a trădat până și idealurile pentru o mână de arginți. Fondator al PNL și tânăr ce putea schimba ceva în România, a ales calea unui apostol al răului ce a atentat la ,,Avuția Națională a României“. Prieten bun cu Dinu Patriciu, Tăriceanu a beneficiat și el de pe urma jefuirii avuției naționale. În data de 9 aprilie 2004 a achiziționat un impresionant pachet de acțiuni Rompetrol – nu mai puțin de 10 milioane, acțiuni pe care le-a vândut în perioda cât s-a aflat la Palatul Victoria și schimba bilețele cu Petrov.
În 2007, Dinu Patriciu primeşte de la Guvernul Tăriceanu permisiunea de a vinde rafinăria Petromidia fără oprelişti. Responsabilă să urmărească dacă investitorul s-a achitat sau nu de toate obligaţiile din momentul privatizării, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului acceptă încheierea monitorizării post-privatizare, deşi datoria nu era plătită, astfel premierul Tăriceanu a provocat statului român o pagubă de 770 de milioane de dolari.
Ca un șarpe veninos, Tăriceanu a emis o Hotărâre de Guvern pe ultima sută de metri a mandatului său cu informațiile primite de la banditul Bogdan Aurescu, fapt ce a îmbogățit o companie străină și ne-a lăsat fără o parte din Platforma Continentală a Mării Negre. Nici nu se uscase cerneala pe decizia de la Haga în litigiul cu Ucraina și Tăriceanu a emis un act adițional secret prin care concesiona petrolul și gazele din jurul Insulei Șerpilor.
Petrolul și gazele din jurul Insulei Șerpilor au fost concesionate unei firme, Midia Resources SRL, cu un capital social de doar 200 de lei. Bilanțul pe 2007 al acestei firme arată că nu are angajați, iar cifra de afaceri a fost 0 lei. Midia Resources SRL nu are sucursale, nu are sedii secundare și nu are administratori cenzori persoane juridice. Firma care a primit concesiunile de la Tăriceanu, Midia Resouces SRL, înființată în 2007, aparține Sterling Resources, o companie internațională de energie din Canada. Guvernul Tăriceanu a statuat astfel dreptul companiei Sterling Resources de a deține partea de producție care îi revenea statului romîn, în urma contractului de împărțire a producției și de concesionare a zăcămintelor din perimetrele Pelican – Midia.
Călin nu a ajuns niciodată la finalul poveștii pentru că justiția din România este oarbă.
Nicolae Văcăroiu, fosila regimului FSN condus de Ion Iliescu este responsabil de jafuri colosale, jafuri ce vor avea reverberații timp de un secol asupra României. Văcăroiu a fost, este și va rămâne un asasin economic ce a provocat un jaf de circa 350 de miliarde de dolari prin deciziile sale arbitrare.
Declarațiile sale ne stau drept mărturie
„S-a distrus totul. Tot ce s-a făcut acolo(IMGB București) s-a făcut pe licenţe plătite din greu de statul român, cu dotări de excepţie. Licenţa era în primul rând pentru turbinele 500 de MW folosite la Porţile de Fier I şi II şi funcţionează şi acum. Era o licenţă franceză, care a costat extrem de mult. Toată dotarea tehnică a uzinei era făcută cu produse japoneze, mai ales strungurile de mare precizie. 12 milioane de dolari costa numai un singur strung. Am reuşit performanţa, per ansamblu, ca în cele peste 7.500 de societăţi care au fost privatizate şi care aveau o valoare de piaţă de circa 350 de miliarde de dolari statul român să încaseze 9 milioane de dolari. Acesta este succesul şi sunt convins că, în cazul în care Curtea de Conturi ar fi fost prezentă, ar fi acţionat, se stopau multe din aceste nereguli. În fond, erau rolul şi atribuţiile Curţii de Conturi, care era responsabilă de modul de utilizare a banului public”, a afirmat Nicolae Văcăroiu.
Nea Nicu… Un „nea Nicu“ banal, căruia mutra de lăutar de duzină îmbătrânit prin crâșme de mahala îi confirmă negreșit porecla „Nicu Votcăroiu“. Ce bine era pe vremea matale când noi murem de foame în case la o inflație de 265%, iar mata cu nea Florin Georgescu jefuiați banii românilor depuși la Bănca de Investiții și Dezvoltare. Ce minți luminate.
Cei șase care au distrus România îl pregătesc pe al șaptelea să arunce urgia asupra țării. Nea Marcel, un analfabet cu diplomă falsă, care nu a avut un loc de muncă până la 37 de ani este un dictator în devenire. Ciolacu Ion Marcel are pregătire aleasă, find antrenat în ale hoției de teroristul Omar Hayssam și nașul Ion Voicu, fiind mai apoi prelucrat de serviciile trădătoare de țară și pus la masă cu cei șase. Marcel Ciolacu are obsesia controlului. Nimic nu stă în calea lui.
Odată cu numirea lui Marcel la Palatul Victoria, România a intrat într-o perioadă neagră similară cu absolutismul.
Poporului i se va pune jugul pe grumaz, iar neamurile lui Marcel vor acapara toată conducerea în stat. Mai mult, cel de-al șaptelea apostol al răului se pregătește să devină și președintele României anul viitor. Marcele, sper să ajungi bucătar.
Astăzi, trăim într-un nou comunism, în care presa „de partid și de stat” cântă la unison, dirijată de același dirijor – sistemul. Dacă în 89 ne-au păcălit, acum e momentul să închidem televizoarele și să ne informăm de la om la om. Este singura șansă pentru a înțelege realitatea și de a-i da țării o șansă la viitor!