Neamul lui Piedone – o familie cât două sectoare
Cristian Popescu, zis și Piedone, omul care și-a transformat porecla în nume, oficializându-și-o în actul de identitate, este primarul sectorului 5 al Capitalei, ales, condamnat, demis din funcție, reabilitat de către judecători, repus în funcție și așa mai departe. Condamnat a fost, ne amintim, în procesul Colectiv, pentru fapte comise în perioada în care era primar al sectorului 4 al Capitalei. Cum judecătorii au zis, în cele din urmă, că n-a comis nimic, Piedone nu este doar un om liber, ci și liber să-și ducă mai departe stilul de viață de caracatiță tenace, care reușește să-și târâie după el neamul numeros și insidios.
Căci Piedone nu este nici singur pe lume și nici singur în politică sau în administrație.
Cel mai vizibil membru al familiei lui Piedone (după el însuși, desigur) este fiul Vlad. Vlad Piedone Popescu a fost ales deputat, în Suceava, pe listele PSD, partid din care a și făcut parte până în februarie 2021. De atunci, urmând exemplul tatălui, Vlad Piedone Popescu a trecut la partidul lui Dan Voiculescu, numit actualmente PPU-SL.
Sora lui Vlad, Ana Maria Popescu Șerban, nu a prins funcții politice importante, dar a lucrat la Primăria sectorului 4, consilier la evidența persoanelor.
Soțul Anei Maria, Andrei Bogdan Șerban, este consilier local în sectorul 5, din partea aceluiași PPU-SL, ales în 2020, în același timp cu tata-socru.
Soția lui Piedone, Iulia, a avut o soră, Viorica, decedată între timp. Viorica, cumnata lui Piedone, așadar, a zămislit trei băieți: Iulian, Viorel și George Cârlogea, acesta fiind numele de familie al nepoților lui Piedone.
Iulian Constantin Cârlogea este consilier local din partea PPU-SL la sectorul 4 și a lucrat ca administrator public la Primăria sectorului 5 până anul trecut.
În timp ce Iulian era administrator public, Andreea Cătălina, fosta sa soție, ocupa la rându-i o funcție de șef de serviciu în aceeași Primărie a sectorului 5. Cei doi au divorțat între timp și nici nu mai lucrează la Primăria sectorului 5. Lucrează acolo, însă, actuala parteneră de viață a lui Iulian Cârlogea, Ana Veronica Șerban, actualmente șef serviciu Accesare Fonduri Europene în cadrul Primăriei conduse de Piedone.
Al doilea nepot al lui Piedone, Viorel Cârlogea, este director executiv la Direcția de Evidență a Persoanelor și Prevenire și Combatere a Violenței din cadrul Poliției Locale a sectorului 5, instituție aflată tot în subordinea lui Cristian Victor Piedone Popescu, primarul sectorului 5.
Al treilea nepot al lui Piedone, George Cârlogea, este consilier local la sectorul 5, din partea, desigur, PPU-SL. Alice Andreea Cârlogea, soția lui George, este și ea consilier local la sectorul 4, din partea aceluiași PPU-SL.
Socrul fiicei lui Piedone lucrează și el într-o firmă a sectorului 5, Infrastructura S5.
Și, uite-așa, la o primă privire, extrem de rapidă, nu mai puțin de zece membri ai familiei extinse a lui Piedone s-au împrăștiat prin primăriile și consiliile locale din două sectoare ale Bucureștiului. Dacă insistăm și cu o a doua privire, mai atentă, mai găsim. Dar pentru alte priviri ne revedem săptămânile viitoare.