Ultimul an de vacanță
S-a săvârșit și rotativa sau cum s-o mai chema șmecheria asta prin care două partide complet diferite, în teorie, se fac a mima onoarea și responsabilitatea, anulând orice idee de democrație în numele stabilității. Gata, avem premier nou, avem președinte de Senat nou, avem miniștri, multe nelămuriri și o certitudine: președintele Klaus Iohannis a intrat în ultimul an și jumătate de concediu total!
Nimic, de-acum înainte, nu ar mai trebui să-i tulbure președintelui nostru siesta binemeritată. Nici unul dintre cele patru scrutine de anul viitor nu necesită implicare prezidențială, nu există vreo miză care să-l facă pe Klaus Iohannis să coboare din avioanele configurate VIP pentru a străbate țara în campanie electorală. N-a făcut-o nici măcar înainte de a primi cadou al doilea mandat, așa că de ce-ar face-o acum?
Sloganul lui Ion Iliescu din 1990 (unul dintre ele) a fost „Un președinte pentru liniștea noastră“.
Ne-a luat 29 de ani să scăpăm, aproape total, de ipocrizie. După cinci ani de nimic, o majoritate covârșitoare a populației României a ales un președinte pentru liniștea lui și atât. Omul nici nu s-a chinuit să dea altă impresie. N-a făcut campanie, n-a participat la dezbateri, n-a vorbit cu presa, nici măcar nu a încercat să ne convingă de ceva. I s-a cuvenit și a știut cum să primească. Asistăm, fericiți și mulțumiți, la finalul grandios al unei vacanțe de zece ani pe care am plătit-o noi, fără să crâcnim.
Klaus Iohannis a fost un test care a demonstrat pe deplin că educația democratică a alegătorului român este la pământ. Oamenii au votat plini de speranță un personaj care nu prea are atribuții constituționale practice. De două ori. Au avut nevoie de cinci ani ca să nu înțeleagă care este rolul real al președintelui României, așa că au repetat votul de prima dată cu și mai mult entuziasm. Dacă ar mai fi posibil din punct de vedere al Constituției, l-ar vota pe Klaus Iohannis și a treia oară, poate chiar și a patra. De ce nu, în definitiv? Un singur lucru, totuși, ar trebui să facem anul viitor: să nu ne mai amăgim că votăm pentru binele comun, ci să acceptăm că, fiindcă așa ne obligă nu se știe cine, îl alegem dintre noi pe cel mai îndreptățit să frece menta în numele națiunii timp de cinci-zece ani.
