Tortura în campanie electorală
Bătrînii din azilele României sînt înfometați, bătuți și jefuiți nu de ieri, de azi, de cînd a reapărut subiectul în presă, ci dintotdeauna. La fel sînt tratați copiii din orfelinate: legați de pat, rupți cu bătaia, lăsați să rabde de foame. Numai că, spre deosebire de scandalul copiilor care e scos în presă o dată la cinci ani, scandalul bătrînilor a atins maturitatea politică. Poate fi folosit în războiul electoral și e folosit, după cum se vede, în lupta pentru Primăria Capitalei. Familia Firea-Pandele e lovită la temelie.
Și, pentru ca măciuca să aibă ghinturi și greutate, secvențele de iad sînt relatate pe îndelete. Cazurile au fost documentate îndelung. De la momentul în care presa le-a semnalat ultima oară au trecut patru luni de anchetă. Poliția și procurorii au stat la gard luni întregi ca să adune dovezi, în timp ce supliciul ființelor umane se desfășura sub ochii lor. Organele s-au comportat exact ca în cazul fetei din Caracal ucise cu apărătorii legii la poartă.
Dealtfel, ministrul de Interne Cătălin Predoiu a declarat public că ancheta a durat „ani de zile“. Apoi, din clipa în care Poliția s-a autosesizat, în februarie, a mai durat, zice el, patru luni ca să se adune probele necesare. Practic, statul a mărturisit că știa de practica torturii și jafului (căci bătrînii erau și furați de bani și proprietăți).
Deci ministrul de Interne Lucian Bode (2020-2023) a așteptat în această poziție „ani de zile“, cunoscînd situația, dar pîndind momentul oportun. Căci el era responsabil și cu performanța politică a PNL, intrată bine la apă de cînd partidul s-a băgat la guvernare. Iar roadele acestei răbdări se văd azi, cînd liberalii au, în sfîrșit, o șansă la Primăria Capitalei, de vreme ce șansele familiei Firea-Pandele s-au cam ruinat.
Mizeria se răsfrînge în politică direct din infernul azilelor de bătrîni. Suferința și moartea, foamea și violența, dezumanizarea din lagărele de ucis ființe lipsite de apărare au ajuns oportunitate politică și trambulină electorală.
Primăria Capitalei a devenit un trofeu pentru care, cum ar zice Iohannis, ar trebui să moară oameni. Ca s-o cîștigi e nevoie dacă nu de un incendiu cu morți și răniți, măcar de o tortură în masă a bătrînilor.
Cu toate astea, socotelile la București sînt încurcate. Apariția unui Piedone curățat de tot trecutul mafiot de o sentință a Justiției și recuperat dintr-un martiriu – chiar dacă tras de păr – pune mari probleme pe partea dreaptă. Nicușor a ocupat deja o felie din tort, nu e clar cu cine va merge, PSD trebuie să-și caute alt candidat, iar Piedone se poate muta liniștit cu candidatura de la sector la Capitală.
Și, mulțumită scandalului cu azilele, PNL are acum și slogan pentru candidatul său: n-a incendiat oameni, n-a torturat bătrîni.