Poporul regelui Decebal pleacă la război
Ca prin minune, joia asta nu s-a mai auzit bîzîitul muștei la CSAȚ. Moțăiala miniștrilor, puși să citească în liniște pagini dactilografiate, s-a oprit. Din referatul ultimei ședințe s-a aflat că România va deveni „un hub regional pentru antrenamentul piloților care vor zbura pe avioanele F-16“. Și că în „hub“ se vor pregăti piloții români, dar și piloții ucraineni care speră să primească, la un moment dat, mult visatele avioane F-16.
Ajunși în acest punct al povestirii, trebuie să spunem că noi avem deja aceste avioane. Avem 17 bucăți, cumpărate din Portugalia la mîna a doua, fără însă să avem și piesele de schimb necesare. Generalii de la înzestrarea armatei române au uitat că, atunci cînd îți iei mașină străină cu kilometrajul dat peste cap, o să ai nevoie de service. De aceea, din cele 17 aeronave abia dacă pot zbura jumătate, restul fiind păstrate la sol, alături de MiG-uri, pentru cînd or veni piesele. S-au pus, așadar, sacoșele la coadă la Lockheed Martin. Numai că acum e multă lume la rînd, iar așteptarea va dura ani. Dealtfel, legenda că glorioasele F-16 nu pot zbura de Ziua Națională din cauza ploii e falsă. Niciun avion de pe lumea asta nu poate decola fără piese.
Ei bine, după ce România a mai achiziționat 32 de avioane F-16 de la norvegieni (cu mult mai bine echipate și într-o stare tehnică mult mai bună decît primele 17), nimeni din conducerea armatei nu s-a gîndit serios la mentenanța flotei de 49 de bucăți. Un astfel de aparat sofisticat presupune o echipă apreciabilă la sol, facilități de întreținere ample, adică o investiție masivă în tehnologie, know-how și oameni. Zborul unei aeronave de generația a patra integrată în sistemul NATO e complex și costisitor, cere o pregătire minuțioasă și susținută, întinsă pe ani. De aceea, dacă nu s-au gîndit generalii români, s-au gîndit generalii din alte țări. Și, chiar dacă reprezintă, cumva, secrete strategice, putem aduce la cunoștința publicului că ultimele două guverne ale României au primit oferte aplicate pentru mentenanța aeronavelor F-16. Propunerile nu doar că asigurau funcționarea flotilei noastre aeriene, dar reporneau o industrie românească aproape dispărută, țineau sute de milioane de euro în țară și salvau de la moarte companii de stat românești. Toate au fost, însă, respinse. Miniștrii s-au făcut că plouă, în timp ce viermi din fosta Securitate, cu aere de ofițeri actualizați și cu firme de consultanță de tip hienă, abonate la stîrvul economiei naționale, au blocat și înmormîntat totul.
Acum, că România s-a trezit cu acest „hub“ în spinare, se caută o soluție disperată, cu firme private locale și o firmă norvegiană, într-un stil desăvîrșit românesc, în care vorbele bat realitatea așa cum sînt bătuți bătrînii în azilele de stat.
Dar ambițiile noastre militare nu se opresc aici. Căci, după ce Guvernul Ciucă a petrecut anul trecut o minivacanță la Seul, cumpărăm obuziere și rachete din Coreea de Sud. Se putea și din Țara de Foc sau din Patagonia, ca să fie, totuși, mai aproape – în caz că se strică ceva la ele. Bineînțeles că le cumpărăm fără offset, așa cum ne-a obișnuit generalul Ciucă, cel care i-a uimit deja pe americani refuzînd offset-ul în cazul unei achiziții de peste patru miliarde de dolari. Acum a venit rîndul coreenilor să rămînă cu gura căscată, în timp ce există state și companii din Occident care se oferă să construiască fabrici de armament în România, să creeze locuri de muncă, să repornească industria militară și să ne transforme în exportatori de înaltă tehnologie.
Mai sînt înzestrările pentru Forțele Navale, adică submarinele Scorpène și corvetele promise lui Macron. Pe cît de inutile și costisitoare, pe cît de contrarecomandate de concluziile războiului din Ucraina, pe atît de suținute de Parlament, care a și votat, în comisiile de apărare, bugetul pentru submarine.
Această febră stahanovistă, bazată pe cumpărături și pe socoteli electorale, lipsită de claritate strategică și gîndire economică,a devenit noua politică militară a României. Ca orice elev leneș, dezmeticit de corigență, România comandantului suprem Iohannis vrea să recupereze strident și nesăbuit o întîrziere pe care a ignorat-o ani la rînd. Tot aici se poate încadra și plecarea șefului SRI de la post într-un moment crucial pentru redefinirea obiectivelor NATO. E genul de gafă județeană propusă la un summit mondial, care arată cît de bine ne simțim în lumea noastră îndepărtată, ca vînători-culegători.
N-am încetat vreodată să fim daci, cei mai viteji și mai drepți dintre traci, un popor incorigibil, rar întîlnit pe suprafața pămîntului, pe care dușmanii nu l-au biruit niciodată mai rău decît s-a biruit el însuși.
