Că sunt un critic al Gabrielei Firea și al soțului ei nu cred că poate contesta cineva, dar (și aici e necesar un dar) ceea ce i se întamplă zilele acestea senatoarei nu e consecința unor ilegalități comise de aceasta, ea neavând atribuții pe zona azilelor de bătrâni și/sau la Primăria Voluntari, ci de apropiatul unei apropiate de-a ministrului Familiei. Este vorba de Ștefan Godei și Ligia Enache, el arestat, ea încă liberă.
Surse serioase din PSD au declarat că toată această presiune pusă pe Gabriela Firea este rezultatul ambiției lui Marcel Ciolacu de a deveni președintele României, cea mai bună variantă părându-i-se acestuia rețeta lui Traian Băsescu: mai întâi primar general și apoi președinte.
De altfel, pentru PSD, primul partid în sondaje, cu alegeri de primari într-un singur tur, câștigarea primăriei Capitalei va fi floare la ureche, în PNL fiind deja decis că Nicușor Dan nu va mai fi susținut: ori candidat propriu, Sebastian Burduja în pole position, ori susținut candidatul PSD și împărțit primăriile de sector între cele două partide.
Prin urmare, de ce ar accepta Ciolacu în 2024 drept candidat la Primăria Capitalei pe altcineva, când el poate lua această funcție fluierând? Și apoi candidează la președinție în 2024 sau în 2029, în funcție de mersul sondajelor, dar din funcția de primar general!
Și nu pot să nu mă întreb, dacă Gabriela Firea ar fi fost bărbat și se bucura de notorietatea și intenția de vot pe care o are ea acum conform sondajelor, era aruncată din Guvern sau era președintele PSD în locul lui Ciolacu?
De ziua ei, Ciolacu i-a oferit la începutul ședinței de Guvern Gabrielei Firea sărutul de adio. Presa a crezut că e cel de „la mulți ani!”. Să vedem!