„Cine mai pune benzină de la OMV mă-sa-i curvă“
Am auzit acest apel pe stradă, venea dintr-un grup de cetățeni care dezbăteau refuzul cancelarului Nehammer din decembrie 2022. Poate că așa ar trebui să sune un îndemn în favoarea Spațiului Schengen ca să reverbereze în mintea leneșă a societății. Se poate aduce obiecția că e vulgar și ne-european, dar cu exprimări mai echilibrate nu s-a obținut pînă acum nimic. Rezerva de indiferență a populației pare inepuizabilă, deși populația e cea care încasează în plină figură fiecare nou refuz al admiterii în Schengen.
Karl Nehammer a zis iar că se opune. Și de ce n-ar face-o dacă a văzut că, după șapte luni, nu sînt consecințe? Guvernul României i se tîrăște la picioare, doar-doar l-o îmbuna, Parlamentul European a votat două rezoluții în favoarea aderării care sînt frecție la picior de lemn, cancelarul Germaniei ridică din umeri, iar firmele austriece din România prosperă. Marile jurăminte de boicot făcute de români, cu patosul Coanei Chirița, s-au dovedit a fi vorbe în vînt. Băncile austriece BCR și Raiffeisen n-au pierdut nici un client. Dimpotrivă, au profituri istorice (în plus, Raiffeisen face afaceri la greu cu Federația Rusă, iar Guvernul de la Viena îi ia apărarea). OMV plesnește de profituri și de tupeu, sfidează ANAF și șantajează Guvernul cu exploatarea de gaze din Marea Neagră. Petrom face afaceri cu Auchan, compania care și-a extins rețeaua de magazine din Rusia imediat ce Putin a început invadarea Ucrainei.
Statul austriac e întrepătruns cu politica corporațiilor austriece. Dacă populația României ar fi început un boicot de avertisment, dacă ar fi sabotat o lună-două companiile fanion ale Vienei ocolindu-le în masă, Nehammer ar fi văzut că realitatea zgîrie și mușcă. S-ar fi pomenit cu directorii corporatiști bătîndu-i cu pumnul în masă, dacă nu cumva direct în bot. Și dacă, în paralel cu această pedeapsă populară, s-ar fi trezit și cu un proces la Curtea Europeană de Justiție, prin care Guvernul României (și al Bulgariei) i-ar fi cerut despăgubiri exacte, de dimensiunea pierderilor, invocînd ilegalitatea refuzului său personal și deschizînd perspectiva unor plăți de miliarde către România, Nehammer n-ar mai fi executat atît de prompt cererea rușilor.
Căci, se știe, Guvernul austriac e un fel de reprezentanță politică și comercială a Rusiei în UE, așa cum marile companii austriece au acționariatul și interesele înmuiate în politica lui Putin. Aceste fapte sînt publice, sînt prezente în declarațiile oficialilor austrieci, în comportamentul Guvernului și al companiilor austriece, în acționariatul mai mult sau mai puțin transparent al multinaționalelor cu sediul la Viena și cu interesele la Moscova. Austria e, în fond, o stațiune socialistă de schi brăzdată de pîrtii rusești, unde Kremlinul își ține spionii, politica și capitalurile cu care dezechilibrează Europa.
Nu vom intra în Schengen oricîtă îndreptățire am avea, oricît sprijin politicos din partea marilor puteri europene am primi, pînă cînd nu arătăm că putem lovi politica jegoasă a Austriei în mod concret, că putem răspunde prompt, la fel de urît și de mișelește dacă e nevoie. E singura cale, mai ales că Guvernul, partidele, președintele și Parlamentul României sînt incapabili și deloc dornici să întreprindă ceva. Nu există nici o altă posibilitate de a obține rezultate decît o mobilizare în masă – care nu presupune decît efortul tăcut și conștiincios de a ocoli cîteva companii. Iar pentru asta e nevoie, poate, nu de argumente și politețuri, ci de cele mai năpraznice înjurături de stadion.