Marcel Ciolacu santajat de DNA?
De multă vreme, mai ales de cînd PSD-ul era în Opoziție, mă tot întrebam de ce Marcel Ciolacu nu se încinge, nu protestează și nu atacă devastator? Orice om ajuns pe marginea terenului, dar care asistă la un meci prost sau trîntit, ar fi folosit orice prilej să huiduie sau să pună măcar o talpă mai sănătoasă. Ciolacu, nimic! Mieros, cu gură hulpavă de călugăr pofticios, cu buzele rotunde linse mereu în stil magraonic, baleta molatic și prietenos. Toate propozițiile sale sunau ca niște enunțuri rostite cu amortizor, mai blînde ca o pușcă cu cîlți. Calmate, mieroase, parcă ar fi fost rostite cu o pernă de puf fin de gîscă arctică apăsată pe figură. Circula zvonul că buză-ianul ar fi fost agățat, că are dosar, că are o înțelegere, că a căzut la pace cu nu știu cine. Mereu aveam senzația ciudată că discursul său miroase a ars, că toate gloanțele din acuzațiile sale sunt trase cu un amortizor, mai ceva decît o lovitură dată într-un stîlp de beton înfășurat în saltele de burete sau de cîlți, peste care a fost înfășurat un manșon umflat cu aer.
Pas de lovește! Pas de înțelege patinajul unui om și al unui partid care vede poarta goală și să sfiește să atace și să marcheze.
Ei bine, iaca a venit vremea să pricepem! Am dat peste un rechizitoriu despre care am mai auzit. Și care dosar este invocat de o Ordonanță de clasare care mi-a picat în mînă pe neașteptate. Ca să nu pierdeți vremea, vă introduc direct în subiect. Adică în probă.
Iată prima pagină a Ordonanței de clasare din 20 octombrie 2020, întocmită de Mihai Prună, procuror șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Este vorba despre Ordonanța de clasare întocmită la dosarul nr. 318/P/2020. Ordonanța de clasare, întocmită de procurorul Mihai Prună, fratele fostei ministrese a Justiției Raluca Prună, secretara de la Bruxelles, luminăție din grupul Monicăi Macovei, al Laurei Codruța Koveși și al lui Cristian Ghinea, și nu pot să-i ocolesc pe Dan Tăpălagă și Gearmina Nagîț la care sunt lipiți și alți intelectuali cu ifose și pretenții, îl agață pe Ciolacu Marcel.
Și dacă madam Raluca Prună era fiica unui fost ofițer de Securitate, cel mai bun arabist al Securității lui Nicolae Ceaușescu pe zona Orientului Mijlociu, și Mihai Prună este în egală măsură progenitura aceluiași ambasador acoperit de băieți în Orientul Mijlociu, este de presupus că omul face parte din aceeași echipă. Și, dacă este fratele doamnei plasate la Bruxelles, trebuie să deduceți că și dînsul este un fel de procuror al aceleiași grupări, aflată acum mult mai aproape de USR decît de PSD. La un pas de partidul de intelligence, cum zicea cineva.
Este vorba despre un dosar de urmărire penală în care au fost cercetați mai mulți (peste 200!) cetățeni cu diplomă de „Luptători cu merite deosebite…”, sau cu „Rol determinant …” cum i se mai zice. Și ca să nu plictisesc repede cu explicațiile mele, folosesc relatarea apărută pe site-ul Radioului „Europa Liberă”:
”Împotriva lui Ciolacu și a altor 11 persoane, DNA a deschis un dosar penal ca urmare a unei plângeri făcute de revoluționarul Marian Moroșanu Tivilic, care a susținut că certificatul ar fi fost obținut prin fals. Ciolacu a devenit revoluționar la Buzău încă din anii ‘ 90 și, potrivit unei investigații recorder.ro, a primit diverse beneficii prevăzute de lege, printre care și un hectar de teren in comuna Sapoca”.
Din cei peste 200 de cercetați de procurorul vigilent Mihai Prună, cei mai mulți au fost scoși de sub urmărire penală. Mai puțin 12 persoane între care, așa cum vedeți la sfîrșitul listei de la punctul 2 al Ordonanței, se află și Ciolacu Marcel. Scrie clar și negru pe alb că „În temeiul art 63 C pr pen. disjungerea cauzei și constituirea unui nou dosar în vederea continuării cercetărilor cu privire la condițiile în care a fost le-a fost (limbă română de procuror-n.n.) acordat titlul de Luptător cu rol determinant următoarelor persoane….. Ciolacu Marcel”.
Care este dosarul deschis lui Marcel Ciolacu în urma disjungerii din Ordonanța de clasare?
Cu-cu! S-a pierdut pe drum! S-a volatilizat! După toate cutumele Codului de procedură penală, la disjungerea unui dosar se deschide imediat un altul cu număr și înregistrare de rigoare. Marcel Ciolacu este cercetat pentru felul în care a primtit diploma aducătoare de avantaje și beneficii, dar numărul dosarului nu există. Poate la nevoie, poate nu!
In baza Legii 544/2001, am solicitat DNA să comunice numărul dosarului disjuns în urma Ordonanței de clasare. Iată fabulosul răspuns al DNA:
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
În acest moment, în cauza disjunsă, pe care o menționați în cererea dvs., se desfășoară acte de urmărire penală doar cu privire la faptă (“in rem”).
Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o eventuală faptă penală.
În acest moment, alte informații nu pot fi puse la dispoziție în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Carevasăzică, situația lui Ciolacu este în coadă de pește. Am cerut părerea unor juriști cu experiență. S-au crucit. Dacă la unii a fost constatată inexistența faptei și cazul a fost clasat, la ceilalți 12 ce-ai constatat? De ce ai disjuns? Ai dovezi! Dacă ai probe, atunci declanșezi urmărirea penală. Situația indecisă este un mod de a ține dosarul „la șantaj”, cum se spune între profesioniști.
Așadar, de la Diploma de „Luptător cu merite” vine moliciunea afirmațiilor lui Marcel Ciolacu. Iar amortizorul este la DNA, în mîinile procurorului Mihai Prună, procuror cu legături solide în grupul Monicăi Macovei și al USR.