Legendarul ziarist laureat Pulitzer Seymour Hersh a aruncat ieri o bombă, într-un interviu pentru RT, care va fi difuzat complet astăzi, el susținând că arme trimise de Occident ucrainenilor se „scurg” în număr mare pe piața neagră către Polonia, România și alte țări, care sunt efectiv inundate cu armament, iar responsabilii din Vest sunt la curent cu fenomenul.
Armele furnizate de Occident sunt vândute de către comandanții ucraineni unor contrabandişti din Polonia, România și alte state, a susținut veteranul jurnalist american Seymour Hersh, vorbind cu Afshin Rattansi în cadrul programului său „Going Underground”. Hersh afirmă că Occidentul este la curent cu acest comerț pe piața neagră, deoarece unele informații despre livrările de arme deturnate au apărut chiar în presa americană. Hersh a susținut că, potrivit datelor sale, aproape imediat după izbucnirea conflictului dintre Kiev și Moscova în februarie anul trecut, „Polonia, România, alte țări de la graniță au fost inundate cu arme pe care le expediam noi, SUA și aliații, pentru războiul din Ucraina.”
„Adesea, nu erau generali, ci colonei și alții, cărora li s-au dat niște transporturi de arme, și pe care le-au revândut pe piața neagră”, a explicat el. Jurnalistul a remarcat că anul trecut a existat îngrijorare în Occident că unele dintre armele trimise în Ucraina, cum ar fi lansatoarele de umăr Stinger, ar putea fi folosite pentru „doborarea unui avion la înălțime considerabilă” a mai spus laureatul Pulitzer.