Ucraina a fost nevoită să îşi modifice unele dintre planurile sale militare după scurgerea unor documente secrete ale Pentagonului, a declarat pentru CNN o sursă apropiată preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în timp ce oficialii americani se grăbesc să evalueze pagubele produse de această breşă de securitate.
CNN a analizat 53 de documente scurse, elaborate între jumătatea lunii februarie şi începutul lunii martie
Unul dintre documente dezvăluie că SUA l-au spionat inclusiv pe Zelenski. Acest lucru nu este surprinzător, a declarat sursa apropiată preşedintelui, dar oficialii ucraineni sunt profund frustraţi de scurgerea de informaţii. Raportul serviciilor de informaţii americane, care are ca sursă „informaţii de semnal”, adică obţinute din interceptări electronice şi de comunicaţii, spune că la sfârşitul lunii februarie, Zelenski „a sugerat să fie lovite ţinte de desfăşurare (a armatei ruseşti) din regiunea rusă Rostov” prin folosirea unor vehicule aeriene fără pilot, întrucât Ucraina nu are arme cu rază lungă de acţiune capabile să ajungă atât de departe.
Informaţiile de semnal includ comunicaţiile interceptate şi sunt definite în sens larg de către Agenţia Naţională de Securitate (NSA) ca fiind „informaţii derivate din semnale şi sisteme electronice utilizate de ţinte străine, cum ar fi sistemele de comunicaţii, radarele şi sistemele de armament”, precizează CNN.
Aceste informaţii ar putea explica de ce SUA repetă în mod public că nu doresc să ofere Ucrainei sisteme de rachete cu rază lungă de acţiune – din cauza temerilor că Kievul le va folosi pentru a lovi în interiorul Rusiei, deşi Ucraina s-a angajat să nu folosească armele furnizate de SUA pentru a face acest lucru.
Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Ucrainei, a declarat vineri pe canalul său de Telegram că el crede că documentele care au fost difuzate sunt neautentice, nu au „nimic de-a face cu planurile reale ale Ucrainei” şi se bazează pe „o mare cantitate de informaţii fictive” lansate de Rusia.
TEMERI CĂ RUŞII ÎŞI VOR LUA MĂSURI DE PRECAUŢIE
Scurgerea masivă de informaţii dezvăluie, pe de altă parte, că penetrarea de către SUA a Ministerului rus al Apărării şi a organizaţiei de mercenari Wagner Group este mai profundă decât se credea până acum.
Însă, cum o mare parte din informaţiile despre Rusia au fost adunate prin intermediul comunicaţiilor interceptate, există temeri că ruşii şi-ar putea schimba acum metoda de comunicare pentru a-şi ascunde mai bine planificarea.
Sursele umane ar putea fi şi ele în pericol, scrie CNN. Hărţile privind mişcările trupelor ruseşti şi capacităţile militare ce figurează în pachetul de documente scurse provin în parte de la surse umane confidenţiale, ceea ce a provocat temeri în rândul oficialilor americani că aceste resurse ar putea fi acum în pericol.
Documentele arată că SUA au reuşit să intercepteze planurile care arătau care sunt ţintele atacurilor Rusiei din interiorul Ucrainei – centrale termoelectrice, substaţii electrice şi poduri de cale ferată şi de vehicule – şi când erau planificate aceste atacuri.
De asemenea, SUA au reuşit să intercepteze strategia rusă de combatere a tancurilor NATO ce urmau să intre în Ucraina începând cu luna aprilie. Planul „prevedea stabilirea a trei zone de foc în funcţie de raza de acţiune – lungă, medie şi scurtă – fiecare zonă fiind acoperită de armament şi tipuri de unităţi specifice”, se arată în raportul serviciilor secrete americane.
Subliniind preocupările SUA cu privire la Grupul Wagner, care are mii de mercenari ce operează în Ucraina, documentele discută despre recrutarea deţinuţilor ruşi şi subliniază „influenţa continuă a liderului său (Evgheni Prigojin) pe lângă Putin”, detaliind şi planurile grupului de a-şi consolida prezenţa în Africa şi în Haiti.
Documentele oferă, de asemenea, o fereastră către bilanţul victimelor din ambele tabere, cifre despre care se ştie că sunt dificil de estimat cu exactitate şi pe care SUA au fost reticente în a le împărtăşi public în detaliu. Potrivit unuia dintre documente, forţele ruseşti au suferit între 189.500 şi 223.000 de pierderi umane până în februarie, între până la 43.000 de soldaţi ucişi în luptă. Ucraina, între timp, a suferit între 124.500 şi 131.000 de pierderi umane, cu până la 17.500 de morţi în acţiune, se arată în raport.