Un cercetător din România a dezvăluit, pe rețelele sociale, că s-a trezit că un hotel din Tilburg, Olanda, i-a anulat rezervarea, explicându-i într-un mesaj că ar avea „o înțelegere” cu municipalitatea pentru a nu mai primi cetățeni români.
Bărbatul povestește într-un mesaj publicat pe Facebook și Instagram că nu s-a mai întâlnit niciodată cu o astfel de atitudine din partea unui hotel.
„Discriminare în inima UE. Astăzi călătoream spre Tilburg, Olanda, și am rezervat o cameră de hotel prin Booking. Hotelul mi-a confirmat rezervarea și apoi mi-a trimis mesajul de mai jos. Este revoltător! Am călătorit prin lume de la est la vest și de la nord la sud și nu am întâlnit niciodată o astfel de atitudine nerușinată. Aceste persoane nu ar trebui să fie implicate în activități din domeniul ospitalității”, scrie cercetătorul.
În mesajul primit de către acesta din urmă, hotelul îi mulțumește pentru rezervare, însă precizează că are un acord cu municipalitatea din Tilburg, iar „cazarea noastră nu mai primește români”.
Mai departe, bărbatul susține că atunci când a întrebat hotelul despre mesajul pe care l-a primit, „mi-au spus că românii sunt implicați în activități ilegale, așa că m-au etichetat ca fiind un infractor doar pentru că am vrut să stau o noapte acolo în timp ce îmi vizitam niște prieteni din oraș. Ce va urma? Știți dacă pot intra în restaurante sau mă pot plimba pe străzi?” mai scrie acesta.
Bărbatul și-a povestit experiența și pe Instagram, acolo unde a reacționat un consilier al orașului, care a subliniat că va pune întrebări privind această situație.
„În primul rând ar trebui să depui o plângere la poliția din Tilburg deoarece acesta este un exemplu evident de rasism și este interzis de legea olandeză. Pot să te asigur că nu există niciun fel de înțelegere de acest gen cu municipalitatea”, a mai scris consilierul. De altfel, și alți cetățeni olandezi au comentat la postarea bărbatului și s-au arătat revoltați de atitudinea hotelului.