Aventurierul și realizatorul TV Bear Grylls a dezvăluit, într-un interviu pentru Good Morning Britain, un incident de securitate petrecut în timpul vizitei sale la Kiev, în decembrie anul trecut, când a fost suspectat că ar putea să-l otrăvească pe președintele Ucrainei.
Fostul soldat SAS, în prezent aventurier, a fost în Ucraina anul trecut, filmând un documentar despre Zelenski pentru Channel 4. Incidentul a avut loc la începutul lunii decembrie, când s-a întâlnit cu președintele la Kiev pentru un interviu și i-a oferit o bucată de ciocolată cu lapte Cadbury – un brand britanic vechi de 200 de ani – în timpul convorbirii.
În acel moment, dispozitivul de securitate al președintelui ucrainean Vladimir Zelenski s-a temut de o tentativă de otrăvire, a dezvăluit, ieri, prezentatorul TV în timpul unui interviu pentru Good Morning Britain, conform Russia Today.
„Când i-am oferit-o (ciocolata n.n.) lui Zelenski, unul dintre băieții lui a intervenit și i-a spus că nu ar trebui să mănânce”, și-a amintit Grylls. „Am spus: „Ok, voi gusta eu primul, să arăt că nu vreau să-l otrăvesc”, și am râs cu toții. Le-am dat și băieților de la securitate, pentru că tuturor le place un baton de lapte, nu-i așa?” a mai spus realizatorul.