După eșecul pe piața asigurărilor cu City Insurance, acum Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este implicată în scandalul Euroins, companie intrată recent în insolvență. În ciuda controverselor, conducerea ASF câștigă salarii babane, care au crescut odată cu începerea anului.
ASF este condusă de către fostul deputat PNL, Nicu Marcu, instalat în funcție în 2020 de către liberali. Anterior, acesta a mai lucrat la Curtea de Conturi, unde a fost numit în octombrie 2017. Potrivit ultimei sale declarații de avere, Nicu Marcu a primit din rolul de președinte ASF aproape 750.000 de lei în 2021, sau 62.300 de lei (12.500 de euro) pe lună.
Numărul doi din instituție, prim-vicepreședinta Elena Dascălu a avut și ea un venit considerabil. Conform declarației de avere, aceasta a încasat de la ASF în 2021 peste 713.000 de lei, reprezentând un venit lunar de 59.400 de lei (12.000 de euro). Salarii mari au și cei trei vicepreședinți ai instituției, Gabriel Grădinescu, Cristian Roșu și Ștefan Armeanu. În 2021, aceștia au primit, cu mici diferențe, aproximativ 600.000 de lei de la ASF.
Opoziția cere demiterea conducerii ASF
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat vineri, 17 martie, că partidul său a depus la Parlament o cerere de revocare a întregii conduceri a ASF, ca urmare a scandalului privind Euroins.
„Este o nouă ţeapă pe piaţa de asigurări, o ţeapă la care ASF este complice. Am avut City Insurance, astăzi este Euroins. Să fie limpede: ASF a lăsat Euroins să vândă hârtii A4 pe post de RCA. ASF a fost complice la o gaură care, aflăm din comunicatul lor de astăzi, a fost de 1,75 de miliarde de lei sub cerinţa de capital minim absolută, pe care trebuia să o supravegheze să fie îndeplinită. O spune chiar ASF în comunicatul de astăzi că din 2022 avem o gaură de 1,75 de miliarde de lei şi ei i-au lăsat în continuare pe cei de la Euroins să vândă RCA, evident nişte asigurări care, compania fiind în situaţia în care este, nu mai au nicio acoperire. Prin urmare, am depus astăzi la Parlament cerere de revocare a conducerii ASF, atât a preşedintelui, cât şi a consiliului”, a transmis Cătălin Drulă.
El a subliniat că aşteaptă ca această cerere de revocare să fie votată şi de către liderul PSD, Marcel Ciolacu, şi parlamentarii social-democraţi, iar ulterior Parlamentul să numească profesionişti în conducerea ASF.
„Iar luni îl aştept pe domnul Marcel Ciolacu să voteze această revocare şi să numim în sfârşit, după 10 ani, profesionişti în conducerea ASF, un consiliu profesionist, un preşedinte profesionist, pentru că altfel ajungem să plătim miliarde şi miliarde de lei de la buget (…) pentru a acoperi incompetenţa sau chiar complicitatea – aici este treaba procurorilor să vadă ce s-a întâmplat la ASF – cu ţeparii pieţei de asigurări”, a adăugat Cătălin Drulă.
O reacție similară a venit și din partea liderului PMP, Eugen Tomac, care a cerut demiterea conducerii ASF, adăugând că instituția trebuie „reorganizată din temelii”.
„Ţepele marca Bancorex au revenit în România. După insolvența Euroins, conducerea Autorității de Supraveghere Fiscală (ASF) trebuie demisă, iar instituţia trebuie reorganizată din temelii. Sub ochiul vigilent al actualei conduceri ASF, venită pe filiera PSD, se dau tunuri care aduc aminte de Bancorexul anilor ’90”, a transmis europarlamentarul.