Polițiști în acțiune (9)
Astăzi continuăm seria de dezvăluiri bazate pe informațiile conținute în materialul de sesizare intrat în posesia redacției publicației naționale de informații și atitudine ,,Atac la persoană” și în care este făcută referire la fapte care afectează funcționalitatea sistemului de protecție a frontierei de stat, a celui polițienesc și a celui judiciar, fiind de natură să afecteze grav încrederea populației în instituțiile statului și în persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul acestora.
Așa cum este de notorietate, persoanele implicate în activități de contrabandă au nevoie de cooperare și/sau protecție din partea unor persoane care își desfășoară activitatea profesională în cadrul instituțiilor care au atribuții de reprimare a activității infracționale menționate.
Modalitățile în care polițiștii de frontieră sprijină derularea activităților de contrabandă este prezentată în mod detaliat în fragmentul materialului de sesizare pe care îl prezentăm așa cum a intrat în posesia redacției noastre.
Una dintre metodele intens uzitate pentru a se obține de către contrabandiști cooperarea și/sau protecția persoanelor din agențiile de aplicare a legii, este inițierea, stabilirea și consolidarea de relații personale ce în mod obișnuit crează condițiile necesare pentru intrarea în relații de colaborare în domeniul infracțional care este de interes pentru inițiatorii demersurilor de apropiere de oficialii despre care am făcut referire.
În timp aceste relații evoluează de la caracterul ocult, la cel discret iar apoi devin relații vizibile și chiar notorii, relațiile dintre persoanele din cele două categorii nemaifiind ascunse ci chiar asumate public în diferite modalități.
Una dintre modalități este participarea la întâlniri în locuri și localuri publice la diferite evenimente personale sau la evenimente publice, însă modalitatea puternic receptată de către opinia publică este cea în care la evenimentele respective participă lăutari, se fac dedicații ostentative pentru diferiți participanți, sunt cântate opere în care se evocă preocupările infracționale ale unora dintre participanții la evenimente și pentru ca buchetul să fie complet, nu lipsesc referirile la agențiile de aplicare a legii și la personalul acestora, dintre care unii sunt de față la acele evenimente.
Aceasta constituie o afirmare și asumare a statutului de membru al unui mediu în care preocupările licite nu sunt la loc de cinste, fiind evidențiate preocupările infracționale, realizările în acest domeniu și intențiile infracționale de viitor, afectând puternic imaginea instituțiilor din care fac parte și încrederea publică în ele și personalul lor.
O altă modalitate este reprezentată de accederea în funcțiile publice din agențiile de aplicare a legii a copiilor de contrabandiști care în acest fel își asigură sprijinul necesar desfășurării activităților de contrabandă, prin intermediul propriilor membri de familie, fapt care pentru ei este de natură să asigure un plus de încredere, siguranță și eficiență a activității pe care o desfășoară.
În fragmentul de material pe care îl prezentăm astăzi este sesizat un alt aspect de interes și de pericol al implicării polițiștilor în activitatea infracțională și anume, încurajarea și determinarea unor persoane ,,să comită infracțiuni în scopul obținerii de informații și mijloace de probă despre acțiunile infracționale ale altor persoane”, activitate care fiind efectuată în calitățile oficiale pe care le dețin polițiștii, pentru cei încurajați și/sau determinați la comiterea de infracțiuni, pare să aibă un caracter legal și să vizeze realizarea unui interes public.
Despre acest mod de lucru sau de operare, după caz, al polițiștilor, se pot scrie multe lucruri, dar nu că ar fi legal, după cum, nu poate fi legală deconspirarea identității acestui tip de colaboratori către contrabandiștii și membrii personalului instituțiilor statului care sunt vizați de activitățile lor și care poate avea ca urmare punerea în pericol a siguranței lor și a membrilor familiilor lor în cadrul comunităților în care trăiesc și activează, a bunurilor acestora, a misiunilor și patrimoniului agențiilor de aplicare a legii angrenate în activitățile de cercetare și a intereselor publice.
Fragmentul de material prezentat azi conține o referire la un astfel de caz concret și modul în care s-a acționat pentru protejarea polițiștilor implicați în activitățile infracționale, despre faptul că împotriva acelor polițiști de frontieră aflați în relații cunoscute cu contrabandiștii nu sunt luate măsuri și că procurorii țin în nelucrare unele dosare și nu administrează probe privind vinovăția unor persoane care își desfășoară activitatea în instituții de stat.
Este cunoscut că protecția misiunilor și personalului Ministerului Afacerilor Interne este asigurată în mod oficial și declarativ de către personalul unei anumite structuri din menționatul minister, astfel încât implicarea polițiștilor în activități infracționale și în alte activități incompatibile cu statutul pe care îl au, constituie un rebut al activității lor.
Precizăm că în cadrul seriei noastre de dezvăluiri vom prezenta și posibile motive reale pentru care activitatea lor este de o eficiență criticabilă și generatoare de suspiciuni.
Vă urăm lectură plăcută.