Corupția de la Anticorupție (5)
În această zi continuă seria de evenimente negative privind constatarea de procurorii din Direcția Națională Anticorupție, a comiterii de infracțiuni de corupție de către personalul Ministerului Afacerilor Interne.
Conform Comunicatului nr. 256/VIII/3 din 2 martie 2023 al Direcției Naționale Anticorupție,
,, Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 01 martie 2023, a inculpatului:
BÎZĂRAN MIHAI-CĂTĂLIN, agent de poliție judiciară în cadrul I.G.P.R.-Direcția de Investigare a Criminalității Economice, pentru comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– trafic de influență,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 28 septembrie – 30 decembrie 2022, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin, în calitate de lucrător de poliție judiciară delegat să efectueze activități de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (P.Î.C.C.J), ar fi pretins de la o persoană vizată în cauza respectivă, pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și delapidare, suma de 300.000 euro (200.000 euro pentru sine și 100.000 euro pentru un intermediar).
Banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin în schimbul promisiunii că:
– acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus precum și pentru a propune o soluție de clasare în cazul infracțiunii de evaziune fiscală;
– acesta ar interveni la procurorul de caz (asupra căruia a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență) astfel încât acesta din urmă să dispună soluția clasării pentru infracțiunea de evaziune fiscală și să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției cu persoana vizată pentru infracțiunea de delapidare.
În același context, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin i-ar mai fi transmis aceleiași persoane informații nedestinate publicității din dosarul respectiv dar și cum se vor derula cercetările în continuare.”
Dincolo de informația oficială, seacă și neutră din comunicatul unității de parchet, reiese existența unei situații inacceptabile privind faptul că într-o instituție publică cu atribuții de aplicare a legii, rezultatul cercetărilor și adevărul în cauză, pot fi deturnate prin operațiuni corupte derulate în interesul celor care înțeleg să plătească pentru ca cercetările în cauzele penale să fie efectuate în mod părtinitor.
Din analizarea situației prezentate mai rezultă că în cazul agentului de poliție Mihai-Cătălin BÎZĂRAN din Inspectoratul General al Poliției Române-Direcția de Investigare a Criminalității Economice, activitățile de prevenire a corupției care trebuiau derulate de personalul Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în măsura în care astfel de activități au fost efectuate, au fost lipsite de efect pozitiv.
Îngrijorător este faptul că în timp ce pe fondul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor legale în materie de prevenire de către membrii personalului Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne se constată comiterea de infracțiuni de corupție de către membri ai personalului M.A.I., conducerea structurii anticorupție a schimbat destinația resurselor alocate D.G.A., fără respectarea prevederilor legale.
Menționăm că în ultimile zile au fost efectuate acțiuni de ,,prevenire a corupției pentru conștientizarea cauzelor și consecințelor implicării în fapte de corupție” cu adresabilitate către persoane care nu au calitatea de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, deși potrivit dispozițiilor legale care sunt aplicabile personalului G.G.A., competența lor este strict limitată la personalul M.A.I..
În sensul celor menționate remarcăm că potrivit dispozițiilor art. I din Legea nr. 161 din 30 mai 2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Administrației și Internelor,
,,La articolul 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 28 iunie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările ulterioare, după alineatul (2) se introduc două alineate noi, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:
(3) În cadrul aparatului central al Ministerului Administrației și Internelor se înființează Direcția generală anticorupție, ca structură specializată pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu.
(4) Direcția generală anticorupție este subordonată direct ministrului administrației și internelor.”
Din conținutul dispoziției legale menționate și reproduse, rezultă că personalul Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne are ca atribuție doar prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului M.A.I..
Așa cum am menționat în articolele noastre anterioare în care am semnalat public aspecte de incorectitudine din activitatea personalului Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, constatăm și semnalăm o dată în plus faptul că în cadrul structurii și ministerului anterior menționate, problema corupției propriului personal nu pare să preocupe pe niciunul dintre funcționarii, militarii și/sau demnitarii din M.A.I. care posedă atribuții de combatere a corupției, de protecție internă și/sau de control.
Anterior am semnalat faptul că ofițerul de poliție Radu ANDRONACHE din cadrul Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost reținut de către procurori din Direcția Națională Anticorupție, pentru comiterea de infracțiuni de corupție.
Un alt aspect semnalat de către publicația noastră este acela că deși au trecut mai multe zile de la producerea acestui eveniment negativ cu real impact asupra credibilității personalului Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cât și al angajamentului de tip lozincar al conducerii M.A.I. de a combate corupția din cadrul ministerului menționat, până la această dată, nici D.G.A. nici M.A.I. nu au emis vreun comunicat referitor la reținerea pentru comiterea de infracțiuni de corupție a comisarului șef de poliție Radu ANDRONACHE din D.G.A..
Această situație de nedezaprobare și/sau condamnare a comiterii de fapte de corupție de către membrii personalului Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, de necomunicare publică a luării de măsuri pentru evaluarea performanței manageriale a conducerii D.G.A. ori despre dispunerea de către ministrul afacerilor interne de măsuri de eliberare din funcția de director general al D.G.A. a chestorului șef de poliție Liviu VASILESCU, constituie în concret o acceptare tacită la cel mai înalt nivel decizional al M.A.I. a acestei stări de lucruri care permite comiterea de infracțiuni de corupție în cadrul structurii anticorupție a ministerului.
De asemenea, neluarea de măsuri de evaluare a responsabilității conducerii Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru comiterea de infracțiuni de corupție de către personalul acestei structuri polițienești, are ca scop și rezultat asigurarea unui folos necuvenit directorului general, chestorul șef de poliție Liviu VASILESCU, acesta fiind concretizat în nesancționarea și rămânerea sa pe funcția pe care o ocupă în prezent.
Apreciind că nu se poate face abstracție de responsabilitatea directorului general al Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru neregulile din activitatea personalului din subordinea lui, repetăm îndemnul nostru din zilele anterioare.
Go VASILESCU.