Procurorii DNA Iași au dispus trimiterea în judecată a 13 lucrători vamali și a 14 agenți ai poliției de frontieră care lucrau în Albița, Oancea, Sculeni, Stânca-Costești, Iași și Borș, în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de luare de mită și trafic de influență.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 1 iulie 2021 – 12 septembrie 2022, inculpații, în calitate de lucrători vamali și polițiști de frontieră, în mod repetat, ar fi pretins și primit sume de bani cuprinse între 20 și 250 euro, de la persoane care efectuau activități de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene și invers.
În schimbul banilor primiți cu titlu de mită, inculpații și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea persoanelor și/sau coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la transportul anumitor cantități de mărfuri/produse accizabile sau pentru nerespectarea perioadelor de ședere în Uniunea Europeană de către cetățeni
extra-comunitari.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui.
Anterior, în 27 februarie 2023, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu un inculpat, la data faptei lucrător vamal în Biroul Vamal de Frontieră Oancea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În prezența apărătorului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui
termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi.