Oana Zăvoranu trece printr-o perioadă grea a vieții sale, iar în ultimul timp a dispărut din lumina reflectoarelor. Actrița a anunțat că se confruntă cu probleme grave.
După ce recent s-a spus că divorțează de Alex Ashraf și că bărbatul ar avea o altă relație, Oana Zăvoranu este din nou într-o situație neplăcută.
Se pare că vedeta ar putea rămâne fără apartamentul în care locuiește în prezent. Casa Oanei va fi scoasă la licitație, din cauza unei datorii pe care aceasta ar avea-o. Suma datorată de Oana Zăvoranu ar fi 5.200 de euro, dar și 6.046,86 de lei cheltuieli de judecată. Ar urma să existe o licitație, organizată de biroul executorului judecătoresc, la jumătatea lunii februarie.
După o perioadă de tăcere, actrița a reacționat și a făcut primele declarații. Pe rețelele de socializare, Oana Zăvoranu a anunțat că se confruntă cu probleme grave și că a fost trădată de prietenii săi.
„N-am murit! Mă confrunt cu probleme grave pe care cu ajutorul bunului Dumnezeu le voi depăși. Așa se întâmplă când taci, crezi în «prietenii» mizere și te lași furat de hoții care strigă «hoții»… sau de «frați și surori», chiar dacă natural nu îi ai. Voi fi mai activă, pentru că am tăcut și am îndurat ca un martir. Adevărul întotdeauna triumfă!”.
Apoi, vedeta a continuat: „Cine crede că denigrând ceea ce iubesc, pe mine și ceea ce am făcut în viața mea fără să iau ceva de la cineva, o să câștige, se înșală amarnic”, scrie liberatatea.ro.
Oana Zăvoranu a transmis un mesaj dur
Recent, actrița a mai transmis un mesaj dur. Oana Zăvoranu spunea: „Nu pot închide gura lumii, care trăiește viața mea mai mult decât pe a ei. Dar pot alege să trăiesc fix așa cum vreau și în continuare să mă bag în pat cu cine simte sufletul și inima mea, fără să mă prostituez la propriu și la figurat. Eu nu m-am prostituat în viața mea. Asta face diferența”, este o parte a mesajului scris de Oana pe Instagram.
Oana a mai scris că dacă s-ar apuca să spună ceva, ar exista alte sute de titluri în presă dând apă la moară persoanelor care se uită pe gaura cheii. „Știu eu mai bine ce fac și ce am în cap. Trăiți-vă viața în realitate, nu pe net. Oamenii știu ce zic. Trepanații, nu! Și nici nu trebuie. Mai e nevoie și de d-ăștia”.