Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) plănuieşte implementarea mai multor programe prin care să sporească încasările la bugetul statului, iar unul dintre acestea are în vedere sumele de bani trimise în ţară de românii din diaspora.
ANAF a pus în dezbatere publică un nou proiect prin care îşi propune să sporească veniturile bugetare ale României, acesta incluzând noi mecanisme pentru estimarea averilor mari, aşa cum sunt ele definite de Fisc, dar şi sistemul prin care românii cu astfelk de averi vor fi notificaţi.
Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice din cadrul ANAF urmează să stabilească cine se încadrează la categoria persoanelor fizice cu averi mari. Acest proces ar presupune, pe lângă verificarea cetăţenilor fiscali, analizarea fluxurilor de bani ale soţilor, soţiilor, rudelor şi afinilor acestora, până la gradul al doilea. Practic, se analizează unde merg banii românilor, de unde vin, chiar şi în situaţia în care aceştia circulă în interiorul familei extinse.
Cum se estimează averea
Mecanismul are în spate atât bazele de date ale ANAF, cât şi cele ce pot fi obţinute de instituţie în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la următoarele elemente patrimoniale:
a) bunurile imobile deţinute;
b) bunurile mobile deţinute;
c) activele financiare deţinute.
Pe lângă procesul efectiv de estimare, ANAF va începe să notifice persoanele fizice. Vor fi atenţionaţi de faptul că acestea fac parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari. Notificarea va cuprinde cel puţin următoarele elemente: informaţii cu privire la îndeplinirea criteriului de avere; prezentarea elementelor prevăzute la art. 1 alin. (2), pe baza cărora s-a estimat averea; prezentarea abordării ANAF şi a cadrului legal adoptat, în scopul asigurării conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari.