Constantin Mitulețu-Buică, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a fost reclamat de Agenția Națională de Integritate (ANI) la Parchet pentru că și-a angajat cumnata în instituție.
Sesizarea a fost depusă de un fost director din AEP, demis chiar de Mitulețu Buică, iar acum este în mijlocul unui conflict de interese penal, potrivit G4Media. „Nu există nici un conflict de interese, nu voi demisiona”, a declarat, pentru sursa citată, șeful AEP, omul care organizează alegerile în România.
Cristian Petraru, fost șef al aparatului tehnic de la Biroul Electoral Central, director în Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până în 2019, a depus în august 2021 o sesizare la ANI în care indica faptul că președintele AEP ar fi numit-o într-o funcție din instituție pe cumnata sa, sora soției sale.
Petraru a primit de la ANI în decembrie 2022, după aproape un an și jumătate, o adresă în care era informat că în dosarul plecat de la sesizarea sa a fost întocmit un „raport de evaluare prin care au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese în materie penală”, potrivit declarației lui Cristian Petraru pentru G4Media.
Constantin Mitulețu-Buică a confirmat pentru aceeași sursă primirea raportului de evaluare de la Agenția Națională de Integritate și a respins acuzațiile, anunțând că va contesta raportul ANI.
„Raportul vizează o presupusă încălcare a articolului 301 din Codul Penal, referitor la conflictul de interese. Voi depune concluzii împotriva acestui raport pentru că nu există nici un conflict de interese. ANI m-a anunțat că va sesiza Parchetul General. Nu voi demisiona, e o simplă sesizare a Parchetului”, a declarat Constantin Mitulețu-Buică.
Cazul a pornit de la angajarea la AEP, pe post de consilier în Biroul teritorial Dolj, a lui Carmen Mihaela Miningeș, cumnata președintelui AEP.