La doar câteva zile după ce a fost numit președinte interimar al Alianței pentru Patrie (APP), fostul ministru PSD Liviu Marian Pop l-a atacat pe Liviu Dragnea, scrie ziare.com.
Liviu Pop a ajuns președintele interimar al APP, partid făcut inițial cu dedicație pentru Liviu Dragnea, după ce fostul președinte, Codrin Ștefănescu, a anunțat că se retrage „o perioadă” din viața politică din cauza unor probleme medicale. Astfel, prima acțiune a noului lider APP a fost să lanseze un atac furibund la adresa fostului șef din PSD, Liviu Dragnea, pe care-l acuză de manipulare. Mai mult, acesta susține că îi este „silă” de fostul lider social-democrat.
„Noi cei din Alianţa Pentru Patrie vă transmitem să vă fie ruşine domnule Dragnea Nicolae Liviu! Să vă fie ruşine pentru că încă o dată aţi arătat public modul mărunt şi manipulator în care gândiţi, că aveţi un caracter cu grave lacune morale!
Sau, poate că aşa vi s-a ordonat să spuneţi şi să procedaţi, v-aţi executat! Nouă celor din Alianţa Pentru Patrie ne-aţi provocat o silă imensă în urma prestaţiei avute în emisiunea doamnei Anca Alexandrescu.
Să afirmaţi că Codrin Ştefănescu „s-a retras din partid, după ce şi-a îndeplinit misiunea, ca şi Valeriu Ghiorghiţă, având în spate motive securiste” este o mizerie de nedescris, care în mod normal oripiliează pe oricine cu un dram de raţiune! Aţi respectat întocmai punctajul pe care chiar Florian Coldea vi l-a ordonat să-l spuneţi, ticluit aparent chiar şi împotriva celui care vă manevrează”, a transmis Pop într-un comunicat de presă.
Mai departe, Pop susține că Dragnea nu va mai fi primit niciodată în APP, amintind apoi despre programul de guvernare al PSD din 2016.
„În Alianţa Pentru Patrie nu aveţi loc şi nici nu veţi mai fi primit, orice ai face! Pentru că, pe lângă problemele de anturaj şi obligaţii pe care le aveţi, noi ne-am convins că nu sunteţi un om de echipă şi vă arogaţi meritele muncii altora.
Aşa cum aţi făcut-o şi când eraţi Preşedinte al P.S.D. La „Programul de Guvernare” a lucrat o echipă întreagă, despre care ulterior aţi uitat să menţionaţi, mai ales faptul că la acel program nu aţi avut nicio contribuţie, doar l-aţi aprobat. Aşa cum aţi făcut şi pe scurtul parcurs al prezenţei alături de A.P.P., când aţi fost mai mult turist, şi aţi participat la doar două şedinţe, dintre care una – ultima, în urma căreia noi cei din A.P.P. ne-am delimitat de tot ce are legătură cu numele Dragnea Nicolae Liviu”, a conchis Liviu Pop.
Liviu Pop a demisionat din PSD pe 10 noiembrie 2020, motivând neînțelegeri cu președintele organizației din Maramureș, Gabriel Zetea, pe care-l acuza că nu respectă statutul. Cu toate astea, anterior, Pop fusese sărit de pe listele PSD pentru alegerile parlamentare, iar mai apoi făcea un sondaj pe Facebook în care întreba lumea dacă să rămână sau să plece din PSD.
În 2012, Pop a devenit prima oară ministru interimar al ducației, ocupând funcția doar pentru două luni. Apoi a continuat ca ministru delegat pentru dialog social, în două etape. Mai întâi câteva luni în 2012, apoi un an între 2014 și 2015. Tot în 2012 a început și primul său mandat de senator PSD.
Liviu Pop este și cel care l-a aparat pe premierul VIctor Ponta în 2012 în scandalul plagiatului iar ulterior a fost inițiator a numeroase inițiative legislative care provocat numaroase hibe în Legea Educației din 2011.
Pop s-a făcut remarcat totodată și prin numeroasele gafe pe care le-a comis. În 2016, cu ocazia unei operaţii, acesta îşi asigura prietenii de pe Facebook că „totul este sub control, operaţia la genunche a decurs bine”.