Start ratat la prezidențiale

Start ratat la prezidențiale

Când alergătorii sau înotătorii pleacă în cursă, unii ratează startul. Adică pornesc din blocstart mai devreme sau mai târziu decât trebuie. Cursa prezidențială din România e și ea, deocamdată, sub semnul ratării startului. Dar nu timpul e problema – deși, după cum știe toată lumea, scrutinul a fost mutat din decembrie în septembrie, apoi în noiembrie –, ci altceva. Ratarea ține, de fapt, de mai multe forme de inadecvare. Toate mi se par la fel de grave.

Să pornim de la reprezentantul celui mai important partid. Marcel Ciolacu a anunțat mai întâi că le propune cetățenilor să-i facă planul pentru guvernarea următorilor patru ani. Pe un site intitulat RomâniaDorită, o expresie a celui mai deșănțat populism cu putință, liderul PSD cere ajutor uitând că mandatul prezidențial durează cinci ani, nu patru. A doua zi, tot el a anunțat triumfător că va candida, totuși, pentru Cotroceni. Formula aleasă vădește și ea stângăcie: Ciolacu a declarat că a luat decizia după ce s-a consultat „cu românii, cu familia, cu partidul”, ca și cum familia și partidul n-ar fi alcătuite tot din români.

Geoană continuă să facă gesturi și reuniuni electorale absurde, în cadrul cărora anunță că n-a luat o hotărâre. Semn că nu s-a schimbat prea mult din 2009 încoace, de când lupta pentru PSD. Singurul lucru care i-ar mai putea aduce acum simpatie ar fi anunțul că nu candidează.

Ciucă se afundă pe zi ce trece în ridicol. Incapabil să termine povestea cu volumul care a costat deja bugetul de stat peste 3 milioane de euro – și despre care am scris deja –, liderul PNL e contestat în partid de C. Antonescu. Ca să depășească impasul, s-a apucat să scrie pe Facebook ba pentru a face elogiul unor benzi desenate cu Ștefan cel Mare, ba pentru a explica, la moartea lui Alain Delon, că marele actor i-a fost model. Cârcotașii n-au ratat ocazia de a glumi pe seama generalului, zicând că poate se referea la paltoanele de la Orăștie botezate, în anii ’80, „alendeloane”.

Simion și Șoșoacă își continuă delirul botezat – cu un termen pretențios – „suveranist”. Primul a anunțat că nu merge la vreo ambasadă, ci așteaptă să vină ambasadele la el. După modelul: nu vine Mahomed la munte, ci muntele la Mahomed… 

Sora lui de suferință i-a propus să facă un tandem, dar după câteva zile s-a răzgândit și a revenit la zgomotul care o definește mai mult decât orice altceva.

Candidata USR, Elena Lasconi, e mai vioaie decât Ciucă, mai decisă decât Geoană și mai coerentă decât Ciolacu, Simion ori Șoșoacă dar nu pare să-și dorească un profil prezidențial. E posibil să nu aibă lângă ea un cap politic, care s-o plaseze în arenă în chip relevant. Userista e o combinație de Ponta și Băsescu: de la primul a luat ideea de a folosi numeroase referințe religioase în pelerinajele sale electorale, iar de la Băsescu – o anumită vioiciune războinică. 

Presa a scris că a luat ceva și de la Iliescu: mai precis, un consilier american care ar fi lucrat în 1996 cu președintele neocomunist. De ce oare?, s-au întrebat cei care nu știu dacă Lasconi va merge la carnavalul politic cu o mască liberală sau cu una conservatoare, nici dacă ea a plecat la luptă convinsă că are o șansă la fotoliul de la Cotroceni sau doar pentru a ține USR peste pragul de 5%.

Spre deosebire de cursele de înot sau de atletism, în politică startul ratat nu e penalizat pe dată. Dar sancțiunea vine, și ea-i va lovi pe mulți, fiindcă la prezidențiale nu există decât o medalie, cea pentru locul întâi.