S-a întâmplat duminică după-amiază, în jurul orei 14:00, pe strada Constantin Noica, din sectorul 6 al capitalei. Jandarmii, aflați în serviciu, au observat un bărbat care încerca să taie sistemele unei trotinete electrice de tip ride-sharing cu un obiect metalic și întorcea privirea către spate, să se asigure că nu este urmărit.
Acest comportament i-a făcut pe jandarmi să se apropie de el. La vederea acestora, bărbatul a început să împingă trotineta, încercând să se facă nevăzut. Imediat, jandarmii l-au somat pe bărbat să oprească, însă acesta nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
În scurt timp, jandarmii au reușit să-l prindă și a fost condus la secția de poliție, unde a fost întocmit un act de sesizare pentru furt calificat. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că bărbatul, în vârstă de 35 de ani, este recidivist, fiind eliberat de curând din penitenciar.
În prezent, acesta era în atenția polițiștilor din cadrul Secției 20 Poliție pentru comiterea mai multor furturi din raza de competență.