Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică COD PORTOCALIU pe râurile din bazinele hidrografice Neajlov și Sabar.
Perioada de valabilitate: 29.09.2024, ora 12:00 – 30.09.2024, ora 23:00.
COD PORTOCALIU: Risc de viituri majore generatoare de revărsări importante, care pot conduce la inundarea de gospodării şi obiective social – economice. De asemenea, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale. În secțiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri semnificative ale COTEI DE INUNDAȚIE/FAZEI a II-a de apărare (mai mari de 20-30 cm). Din cauza intensității deosebite a fenomenelor hidrologice prevăzute a fi periculoase, se pot înregistra pagube economice însemnate și poate fi pusă în pericol viața oamenilor.