Deputatul PSD Mihai Weber, președintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Parlamentul României, a anunțat o inițiativă legislativă de urgență pentru prevenirea accidentelor cauzate de petarde, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.
Petardele, un pericol constant pentru copii și tineri
„Anual, zeci de copii și tineri rămân mutilați pe viață din cauza accidentelor produse de petarde, în preajma sărbătorilor de iarnă! Aceste tragedii pot fi evitate prin inițiative legislative care să interzică utilizarea petardelor și a altor materiale pirotehnice periculoase”, a declarat Mihai Weber pe pagina sa oficială.
Propuneri legislative clare pentru siguranța publică
În calitate de președinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, Mihai Weber a precizat că va propune modificarea de urgență a Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Inițiativa vizează:
– Restricționarea vânzării materialelor pirotehnice către minori și persoane fără autorizație.
– Pedepse mai dure pentru cei care nu respectă regulile privind utilizarea petardelor.
– Reglementări stricte pentru comercializarea materialelor periculoase.
– Campanii de conștientizare pentru a preveni accidentele și tragediile în perioada sărbătorilor.
Siguranța copiilor, prioritate națională
Mihai Weber a subliniat importanța unei acțiuni colective pentru a asigura protecția copiilor:
„Am încredere că proiectul are susținerea tuturor membrilor Comisiei de Siguranță Națională, astfel încât românii să petreacă în siguranță cea mai frumoasă perioadă a anului! Este timpul să protejăm copiii și să prevenim accidentele! Viața și sănătatea sunt cele mai importante daruri!”
Propunerea legislativă vine în contextul unei creșteri a accidentelor grave cauzate de petarde în perioada sărbătorilor, fenomen care a stârnit îngrijorare la nivel național.