Jurnalistul Victor Ciutacu pune tunurile pe primarul Capitalei, Nicușor Dan, care și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale, care vor fi reluate după ce CCR a anulat primul tur de scrutin. Ciutacu, care îl numește pe Nicușor Dan, în mod ironic, salvatorul întregii galaxii, avertizează că edilul bucureștean are și el niște dosare penale.
„Nici n-a apucat bine Nicușor Dan să-și anunțe candidatura la președinție, că s-a și stârnit pe anunțat public planuri revanșarde pentru viitorul apropiat. Primii luați în cătare, procurorul general și șeful DNA. Motivul? Nu rezolvă oamenii cu prioritate fixurile olimpicului la matematică. Dacă ar fi umflat demonstrativ vreo câțiva dezvoltatori imobiliari neconformi și niște dregători care dau autorizații fără să-l întrebe pe el dacă au voie, era altceva. Aproape nu are importanță că salvatorul parcurilor, al spațiilor verzi, al Bucureștilor, al României și, în curând, al întregii galaxii are niște dosare penale pe rol. Deci zisele edilului-șef ar putea fi lesne interpretate drept amenințări directe. La ei, apărătorii din gură ai independenței justiției, nu se pune”.
Ciutacu spune că Elena Lasconi vorbește nedocumentat
„Cum nu s-a pus nici când, în miezul campaniei electorale, Elena Lasconi s-a trezit că vorbește gura fără ea. Deja căuta cu voce tare înlocuitori pentru, întâmplător, aceiași șefi din inamovibilul nostru sistem de justiție. De fapt, ăsta e fixul lor, al reziștilor, indiferent dacă sunt formal înregimentați politic sau, dimpotrivă, o ard independent. Să controleze la sânge procurorimea și judecătorimea, să aibă ei control pe arestări și condamnări. Dacă nu ne-a lăsat pe toți memoria, ne putem aminti că și ieșirea lor de la scurta guvernare comună cu PNL a fost provocată de mișcările abrupte ale ministrului justiției, Stelian Ion. Care s-a gândit să-i bage pe gât președintelui Klaus Iohannis, fără să-l întrebe înainte, niște propuneri #rezist de șefi pentru Parchetul General, DNA și DIICOT”, a spus Victor Ciutacu.