Israelul a prezentat o „propunere actualizată” privind eliberarea unora dintre cei circa 100 de ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza şi începutul primei faze a unei încetări a focului, a informat joi EFE o sursă din serviciile de informaţii egiptene apropiată de discuţii.
„Săptămâna trecută, Israelul a prezentat Hamas o propunere actualizată pentru a ajunge la un acord care să includă eliberarea unora din cei 100 de ostatici deţinuţi de Hamas şi începutul unei încetări a focului”, a raportat sursa, care a cerut anonimatul din cauza sensibilităţii problemei. Mai mult, a subliniat că propunerea actuală se bazează pe negocierile care au avut loc în august sub auspiciile SUA şi a principalilor mediatori în conflict, Qatar şi Egipt, conform agerpres.ro.
„Ne concentrăm pe implementarea primei etape”, a spus sursa, care a mai afirmat că Hamas a manifestat acum „o mai mare disponibilitate de a fi flexibil” pentru a începe implementarea unui acord, chiar dacă acesta „este parţial”.
O delegaţie israeliană s-a întâlnit marţi cu oficiali egipteni la Cairo pentru a discuta despre negocierile pentru un acord de încetare a focului şi eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza.
Acordul ar putea veni „într-una sau două săptămâni”, după ce Hamas a transmis duminică Egiptului o listă cu numele posibililor ostatici şi, de asemenea, prizonieri palestinieni care urmează să fie schimbaţi în prima fază a armistiţiului.
În Fâşia Gaza continuă să fie 96 de ostatici răpiţi în atacurile Hamas din 7 octombrie, dintre care cel puţin 34 sunt morţi, potrivit armatei israeliene, un număr care ar fi crescut la 50.
În peste un an de război, Hamas şi Israel au ajuns la un acord privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor doar în noiembrie anul trecut, când 105 din cele 251 de persoane răpite au fost eliberate în schimbul a 240 de prizonieri palestinieni din închisorile israeliene.