Jurnalistul Cristian Tudor Popescu spune despre Călin Georgescu, cotat ca favorit în cursa pentru președinția României în cele mai noi sondaje, că s-ar fi topi în fața Elenei Lasconi. CTP spune că Georgescu a fugit de o confruntare directă cu Lasconi, la TVR.
„Până la șefii NATO, cg s-a topit în fața Elenei Lasconi
Curajosul, neatârnatul, bărbatul, călărețul C. Georgescu, cel care ne spune că se va lua de piept cu UE și NATO, din poziția în picioare, nu în genunchi, că o să le arate el, că se va întâlni cu Trump și va obține pe loc numai lucruri bune pentru România, s-a topit ca măgarul în ceață în fața Elenei Lasconi. A refuzat, cu aceeași lașitate cu care fuge de întrebările la liber ale jurnaliștilor, să apară la întâlnirea de la TVR cu opozanta sa (Lasconi s-a dus singură în emisiune), pe care el însuși o ceruse de vreo 3 ori, sperând ca aceasta să nu accepte. Nu că i-ar fi frică, ci probabil pentru că, așa cum a declarat, o femeie n-are ce să candideze la președinție, treaba ei e să facă copii…”, scrie CTP pe Facebook.
Mă întreb ce-ar mai trebui să se întâmple pentru ca aceia care l-au votat să priceapă pe cine au votat.
Echipa de campanie a lui Georgescu a acuzat însă că Elena Lasconi e cea care ar fi refuzat confruntarea
”Revenim cu informarea privind invitația declinată a doamnei Lasconi de a participa la o dezbatere televizată 1:1 cu domnul Călin Georgescu. Astăzi, până la ora 12:00, reprezentanții TVR urmau să ofere o confirmare legată de prezența doamnei Lasconi. Această confirmare nu a mai apărut. Din acest moment considerăm că discuția este încheiată. În același timp, legat de afirmația doamnei Lasconi din cadrul unei emisiuni prin care îl acuza pe domnul Georgescu că-i este frică de o confruntare directă considerăm afirmația eronată.
Tot în cadrul aceleiași emisiuni în care a fost invitată în seara zilei de 3 noiembrie, doamna Lasconi a afirmat ulterior și faptul că „nu mai are ore în program (n.r. pentru o dezbatere)”. Domnul Călin Georgescu mulțumește TVR pentru implicarea impecabilă de care a dat dovadă în acest demers.”, arată echipa lui Călin Georgescu.