Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu a acuzat presa în repetate rânduri că îi scot declarațiile controversate din context pentru a îi dezinforma pe alegători în ceea ce îl privește, însă săptămâna aceasta am asistat la episodul „Ferma de cai de la Ciolpani” care a avut rolul de a ne arăta tuturor cât de integru este câștigătorul primului tur de scrutin.
Ferma de cai de la Ciolpani a devenit cunoscută după ce pe 7 decembrie 2024, la o zi după anularea alegerilor prezidențiale, a avut loc aici o întâlnire la care au participat Horațiu Potra, Eugen Sechila și Călin Georgescu.
Călin Georgescu a recunoscut, joi, 12 decembrie, la Realitatea Plus că a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde echipa sa de protecție și Eugen Sechila s-ar fi întâlnit cu Horațiu Potra. Georgescu a spus că nu a participat la discuții, după ce anterior, tot la același post de televiziune, Georgescu a susținut că nu a fost la fermă. Numai că un martor a susținut altceva în fața procurorilor. „Au fost în total 5 persoane, iar eu i-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”, a spus concubina lui Mohamed Jbara în fața procurorilor.
Martorul care l-a dat de gol pe Călin Georgescu în fața procurorilor
Mohamed Jbara, proprietarul fermei de cai de la Ciolpani, și concubina acestuia le-au spus procurorilor că Horațiu Potra, Călin Georgescu și Eugen Sechila s-au întâlnit aici sâmbătă, 7 decembrie. Georgescu ar fi venit împreună cu o gardă de corp și un șofer, iar Potra și Sechila cu altă mașină, se arată în motivarea instanței care l-a plasat sub control judiciar pe Horațiu Potra, obținută de G4Media.
„Îmi amintesc că am făcut fasole cu pui și era și ziua votului pentru alegerile parlamentare. Acesta a venit în jurul prânzului însoțit de bodyguardul și șoferul său cu un autoturism marca Renault Talisman. Am recunoscut persoanele care îl însoțeau într-o fotografie postată pe G4media.ro pe data 08.12.2024, însă nu se precizează numele acestor persoane în articolul care însoțește fotografia. Aceștia au stat cel mult o oră, timp în care eu nu am discutat cu ei și nu cunosc despre ce au vorbit”, le-a spus Mohamed Jbara procurorilor.
„Îmi amintesc că era trecut de ora 11 când au venit și au stat circa o oră. Aceștia au venit cu autoturismul marca Renault Talisman. Îmi amintesc că , după câteva minute, după dl. Georgescu au sosit alte două persoane într-o mașină marca Mercedes de culoare gri șobolan care a rămas la poartă. Toate cele 5 persoane au stat la o masă, timp în care au băut ceai și au stat de vorbă. Cei cinci nu cunosc despre ce au discutat întrucât și-au dorit intimitate. Dintre cei doi care au venit cu autoturismul marca Mercedes recunosc pe numitul Sechila Eugen Ionuț, iar pe cea de-a doua persoană nu am văzut-o îndeaproape și nu o pot recunoaște. Îmi amintesc că avea o glugă pe cap și șapcă”, le-a spus proprietarul fermei procurorilor.
Concubina acestuia, care a fost audiată în calitate de martor, l-a recunoscut și pe Horațiu Potra: „Știu că dl Georgescu a venit tot cu o mașină marca Renault de culoare închisă, însoțit de 2 persoane. Aceștia au sosit în jurul orelor 11:00, și după circa 5 minute a venit o a doua mașină. Nu știu ce marcă era cealaltă mașină, întrucât, din câte îmi amintesc, era la poartă și nu am văzut-o bine. Au fost în total 5 persoane, iar eu i-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai. Astfel, am putut observa de aproape și pot recunoaște dintre persoanele prezentate pe numitul Sechila Eugen Ionuț și pe Potra Horațiu, care erau împreună cu numitul Georgescu Călin. Arăt că numiții Sechila Eugen Ionuț și Potra Horațiu au venit cealaltă mașină decât cea cu care a venit Călin Georgescu, respectiv cea care era parcată la poartă.”
Bâlbele lui Călin Georgescu
Călin Georgescu a afirmat duminică seară, 8 decembrie, la Realitatea Plus, că nu l-a întâlnit şi nu îl cunoaşte pe Horaţiu Potra, precizând că a auzit de el „cum a auzit toată lumea”. Întrebat atunci dacă a auzit de Potra, are vreo legătură cu acesta şi dacă el l-a chemat la Bucureşti, Georgescu a răspuns: „Am auzit şi eu, sigur că da. Nici vorbă, nu. Nu există aşa ceva. (…) Ştiu de el, evident, ştiu cum ştiţi şi dumneavoastră”. „Nu l-am întâlnit personal, n-am de ce să spun lucrul ăsta, ştiu şi eu cum a auzit toată lumea”, a mai susținut duminică Georgescu.
Patru zile mai târziu, Călin Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că nu a spus în prima declarație că a fost la ferma Cioplani din motive de securitate. Echipa lui de protecție i-ar fi cerut asta.
„Am fost atacat din toate părțile, sub toate formele […] Echipa mea m-a rugat să fiu atent la ce spun. Situația a escaladat. Eu nu m-am întâlnit acolo cu Horațiu Potra. Am fost acolo pentru că m-au rugat [echipa de protecție – n.r], însă nu am participat la discuție. Echipa mea mi-a interzis să divulg. Lucrurile nu au fost de joacă. S-au canalizat pe înlăturarea mea și distrugerea mea fizică”, a spus Călin Georgescu la Realitatea Plus.
Georgescu a mai spus că discuția de la ferma Cioplani, la care el nu ar fi participat, a avut loc pentru că echipa lui de protecție căuta soluții pentru întărirea protecției sale în condițiile în care el și familia lui ar fi fi primit numeroase amenințări.
„Echipa mea, ei doreau să facă acest lucru, eu nu aveam ce să caut în această discuția tehnică. Toți sunt din Legiunea Străină. Eu nu am avut nicio treabă. Nu am participat la această întâlnire. Eu am fost acolo, pentru că m-au rugat, m-au solicitat că vor să discute cum multiplică și împuternicesc situația de pază”, a precizat Georgescu.