Solicitări în acest sens, adresate Curții Constituționale, au existat la toate alegerile. Până în prezent, CCR nu a decis niciodată anularea alegerilor. Ar putea să o facă acum, teoretic vorbind, doar în situația în care constată existența unor fraude majore, care au răsturnat scorul. Cum s-ar putea ajunge însă la o asemenea decizie?
Se poate constata de pildă, dacă există suficiente probe în acest sens, că cele câteva mii de voturi suplimentare, numărate în dreptul Elenei Lasconi reprezintă, în totalitate, o fraudă generată de faptul că în timpul alegerilor reprezentanți ai partidului, în frunte chiar cu Lasconi, au făcut propagandă electorală. Asta ar însemna însă să se probeze că cele două-trei mii de voturi au provenit toate din state din cealaltă parte a globului, unde încă se vota la ora la care reprezentanții USR încălcau legea electorală. Va fi însă ușor de răsturnat o asemenea acuzație, prin simpla verificare a provenienței voturilor după ora la care s-a produs încălcarea legii. Un alt motiv în ceea ce-l privește pe Călin Georgescu este să se constate că s-a intervenit în mod artificial pe TikTok, prin influențarea subliminală a peste două milioane de cetățeni cu drept de vot din țară și din străinătate. Cam greu de demonstra acest lucru. Dacă nu care cumva imposibil. Iar dacă stăm bine să ne gândim, oricând și oriunde propaganda electorală e făcută să acționeze și în plan subliminal. Situația se complică însă prin faptul că președintele Klaus Iohannis a ieșit brusc din hibernare și, după ce instituțiile statului, inclusiv cea pe care o reprezintă, au declarat că nu au identificat ilegalități majore, brusc, din dorința de a-l ajuta cumva pe generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, a convocat CSAT-ul. Poate fi însă doar un simplu joc de picioare, pentru a liniști cumva opinia publică internă și externă. Ședința CSAT de ieri însă dă peste cap calendarul alegerilor. Pentru că a pus Curtea Constituțională sub presiune. Ieri, Curtea Constituțională trebuia să ia o decizie. Să anuleze sau nu alegerile. Decizia însă, din motive de CSAT, s-a amânat. Orice amânare, fie doar și cu o zi, dă peste cap calendarul alegerilor din al doilea tur al prezidențialelor, întrucât, conform programului, campania trebuia să înceapă de mâine.
Și, în această situație limită, Curtea Constituțională a adoptat o decizie de natură să împace și capra și varza. S-a pronunțat, fără a mai aștepta decizia CSAT. A găsit un subterfugiu. A decis pentru prima dată în România renumărarea tuturor voturilor. Ceea ce, în principiu, ar putea lăsa să curgă în continuare campania pentru turul doi la prezidențiale. În același timp, CCR a jucat la două capete. Pentru că se poate foarte bine întâmpla ca prin renumărare să se schimbe ordinea concurenților. Respectiv să treacă Marcel Ciolacu în fața Elenei Lasconi. Dacă însă se întâmplă așa ceva, atunci, atenție, în conformitate cu articolul 52 din legea 370 pe 2004, turul întâi al prezidențialelor trebuie să se repete. În plus, Marcel Ciolacu refuză chiar și după renumărare locul doi. Anunță că nu se va prezenta la alegeri în această eventualitate. Oare se așteaptă pur și simplu la eliminarea lui Călin Georgescu din alegeri printr-o lovitură de stat? Și în același timp la împingerea Elenei Lasconi în poziția secundă?
Dacă vom asista la o noutate absolută și primul tur va fi anulat, el va fi anulat în totalitate. Iar alegerile vor fi reluate, întregul calendar electoral fiind dat peste cap. În această eventualitate, și liderul AUR a declarat ferm că nu va mai participa la alegeri. Ceea ce înseamnă că voturile lui vor fi transferate fără probleme către Călin Georgescu. Care nu va mai avea nevoie de niciun TikTok, întrucât acum este prezent pe toate televiziunile și urmează să apară în toate măsurătorile. Va avea toate șansele să câștige în primul tur, în competiție cu ceilalți, și cel de-al doilea tur, în competiție cu Ciolacu.
În consecință, șansele lui Călin Georgescu de a deveni noul președinte al României în loc să scadă, cresc, direct proporțional cu amenințările la adresa sa. Păstrând proporțiile, el se identifică acum cu un Trump al României.