Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, candidat la Camera Deputaţilor, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă că alături de ceilalţi candidaţi a conturat o strategie care să transforme judeţul într-un „pol al dezvoltării economice, turistice, educaţionale şi sportive”, conform Agerpres.
El a arătat că judeţul trebuie să fie conectat cu reţelele de transport naţionale şi europene, astfel că va face demersuri pentru proiecte care vor lega Satu Mare de infrastructura de autostrăzi şi drumuri expres.
„Fiecare om merită un loc de muncă sigur şi bine plătit, aici, acasă. Pentru a asigura acest lucru, ne angajăm să atragem mari investitori în judeţul Satu Mare şi să susţinem dezvoltarea companiilor locale existente. Vom oferi sprijin pentru extinderea afacerilor şi crearea de noi locuri de muncă, astfel încât economia locală să prospere, iar tinerii să îşi poată construi cariere de succes aici, fără a fi nevoiţi să plece în alte oraşe sau în afara ţării. Planul de guvernare naţional PSD o să ne ajute în acest sens prin creşterea salariul minim brut va ajunge la 1.300 de euro pe lună, până în 2029 şi a pensiei medii la 810 euro, iar pensia minimă va creşte la 415 euro”, a spus liderul PSD.
Govor consideră că judeţul Satu Mare are un potenţial turistic extraordinar, iar în planurile sale se află dezvoltarea staţiunii turistice Tăşnad şi a zonei turistice Luna Şes.
„Sportul este esenţial pentru sănătatea şi coeziunea comunităţii noastre. De aceea, ne propunem să facem toate eforturile şi demersurile legale pentru obţinerea de fonduri pentru construirea uni Complex Sportiv cu Sală Polivalentă la standarde moderne, care să găzduiască atât competiţii sportive, cât şi activităţi culturale. Acest complex va fi un spaţiu deschis tuturor sătmărenilor, o locaţie dedicată performanţei şi comunităţii, care va contribui la promovarea unui stil de viaţă activ şi sănătos, un spaţiu care să găzduiască competiţii, evenimente culturale şi expoziţii, devenind un punct de atracţie şi un motor pentru dezvoltarea judeţului”, a mai spus Govor.
Potrivit acestuia, o altă prioritate va fi sistemul sanitar din judeţ.
„Sănătatea sătmărenilor este prioritatea noastră. De aceea, ne angajăm să facem toate demersurile legale pentru construirea unui nou spital de urgenţă în Satu Mare, care va asigura acces rapid şi eficient la servicii medicale de urgenţă de calitate. Modernizarea şi dotarea spitalelor din Tăşnad şi Negreşti-Oaş vor completa această reţea de sănătate, asigurând condiţii moderne pentru pacienţi şi personalul medical, astfel încât nimeni să nu fie nevoit să plece din judeţ pentru îngrijiri medicale de bază sau tratamente specializate”, a declarat Govor.