Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă încheierea votului în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale, ultimele secţii care s-au închis fiind cele din Vancouver, Canada, şi din localităţile de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii.
”Primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat luni, 25 noiembrie 2024, la 07:00, ora României, la toate cele 950 de secţii de votare organizate în străinătate. Ultimele secţii unde s-a încheiat votarea în străinătate au fost cele organizate în Vancouver, Canada, şi în localităţile de pe Coasta de Vest a SUA (San Francisco, Los Angeles, Anaheim, Las Vegas, Portland, Sacramento, San Diego, Seattle)”, a transmis MAE, într-un coomunicat de presă.
Potrivit sursei citate, diferenţele de fus orar şi programul specific al votării au făcut ca votarea în străinătate la alegerile prezidenţiale să dureze 78 de ore, raportat la ora României: de vineri, 22 noiembrie, ora României 01:00, până luni, 25 noiembrie, ora României 07:00.
Ministerul Afacerilor Externe a organizat, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 950 de secţii de votare în afara ţării la alegerile prezidenţiale şi alegerile parlamentare din acest an.