Ambasadorul României la Jakarta, Dan Adrian Bălănescu, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, că numărul de români care au votat la alegerile prezidenţiale la misiunea României în Indonezia nu a fost mare întrucât comunitatea de cetăţeni români din această ţară nu depăşeşte 100 de persoane şi este răspândită pe mai multe insule.
„Ca număr de alegători, într-adevăr, nu este un număr mare, este redus /…/, dar trebuie să ţineţi cont că în toată Indonezia, care e împrăştiată în foarte multe insule, sunt poate până în 100 de români rezidenţi. Nu vorbesc de turişti. Şi la vot, vin în general rezidenţi, sau cei care se întâmplă să fie în Jakarta în ziua respectivă. Şi au fost câteva cazuri de români care au trecut prin Jakarta în perioada aceasta şi au votat. Poate noi nu suntem o misiune foarte relevantă, fiind o comunitate de români atât de mică aici. Am văzut că în alte ţări s-a votat totuşi, unde sunt comunităţi româneşti mari. Au fost cetăţeni români care au venit şi vineri şi sâmbătă”, a declarat Dan Adrian Bălănescu.
El a precizat că a adus la cunoştinţă cetăţenilor români din Indonezia noutăţile referitoare la alegerile prezidenţiale din acest an prin intermediul unor grupuri de WhatsApp.
„Pentru aceste alegeri am ales procedura obişnuită, adică am ales secţia de vot care este ambasada, am amenajat secţia de vot, am informat cetăţenii români, adaptându-ne la specificul de aici, pentru că ei sunt împrăştiaţi pe diferite insule. Nu citesc presa locală, evident, dar avem grupuri de WhatsApp şi am discutat individual cu ei, le-am prezentat propunerea noastră ca secţia de vot să fie la ambasadă şi nu a avut nimeni nimic de obiectat. I-am informat în legătură cu programul, am încărcat şi pe site-ul ambasadei un comunicat, deci nu a fost niciun fel de probleme din punctul ăsta de vedere”, a completat Bălănescu.
Diplomatul român a precizat că în Indonezia nu există o comunitate de români în adevăratul sens al cuvântului, nefiind organizaţi sub nicio formă.
„Nu există o comunitate de români în adevăratul sens al cuvântului, nu există niciun fel de organizare între ei, fiind împrăştiaţi pe diverse insule. Sunt români care trăiesc în Jakarta, în Bali, dar şi în alte zone, precum Bandung sau Yogyakarta. Sunt români care au diverse activităţi sau au diverse afaceri, sau nomazi digitali. Şi sunt turiştii, cei mai mulţi, care vin cei mai mulţi în Bali, dar şi în alte insule, şi diverşi oameni de afaceri care se nimereşte să fie aici în perioada votului”.
Unul dintre românii care au votat duminică la Jakarta a fost Andrei Vrancea, care a afirmat că prin acest drept exprimat şi-a făcut datoria de cetăţean care îşi doreşte să se întoarcă acasă.
„Am fost la vot, am fost să îmi fac datoria ca orice cetăţean român din orice ţară. Am speranţe, normal, de asta am şi votat. Eu am speranţe şi legate de mine pentru că sper să mă întorc în România, aşa că, da, am speranţe mari. Pentru că nu vreau să stau aşa pe drumuri. Îmi voi găsi locul tot acasă. În Indonezia sunt doar de patru luni, înainte am fost în Cambodgia, şi după patru ani am simţit că e cam strâmt acolo şi am hotărât să ne mutăm într-o ţară mai mare. Şi am în plan să stau cel puţin şase ani. Am o afacere cu lemn, am venit cu atelierul din România în Cambodgia şi apoi în Indonezia. Am venit pentru afaceri, nu pentru distracţie, pentru că Jakarta nu este pentru distracţie. Aici în Indonezia nu se poate vorbi despre o comunitate de români, în Cambodgia am cunoscut în patru ani trei români, iar în Indonezia o cunosc doar pe doamna de la ambasadă. Dar e adevărat că nici nu am avut timp. Indonezia este mare, dar eu cred că cei mai mulţi români sunt la Bali, nu aici, şi îmi pare rău că nu au venit să voteze. E păcat că nu sunt mai mulţi români aici, pentru că limba este uşoară, o înveţi mai uşor din română decât din engleză şi, în plus, oamenii sunt calzi la suflet, zâmbesc tot timpul”, a declarat Andrei Vrancea.
Până la 17,00 (ora României) la ambasada din Jakarta s-au prezentat la urne 23 de cetăţeni români, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).