Împreună cu liderul Grupului Parlamentar PNL, în calitate de vicelider, am înaintat astăzi Biroului Permanent al Camerei Deputaților o adresă prin care solicităm să ceară Comisiei Juridice, de disciplină și imunități să convoace mâine, 12 noiembrie, o ședință în care să dezbată două proiecte de lege, cel mai important fiind Codul Silvic.
Săptămâna trecută, acesta a fost dezbătut și a primit raport de adoptare preliminar în Comisia de Mediu și Echilibru Ecologic – prima comisie parlamentară care ia în dezbatere Codul Silvic.
Forma adoptată în Comisia pentru mediu si echilibru ecologic introduce mecanisme mai stricte de monitorizare, sancțiuni mai severe pentru infractorii din domeniul silvic și măsuri clare pentru protejarea suprafețelor împădurite.
Printre cele mai importante măsuri incluse în Codul Silvic se regăsesc:
Accesul liber în păduri pentru public
Combaterea tăierilor ilegale
Eliminarea conflictelor de interese
Împădurirea terenurilor abandonate
Interzicerea tăierilor la ras în ariile protejate
Protejarea arborilor remarcabili
Dreptul de preempțiune și acces la materii prime pentru producătorii de mobilă
Tehnologie digitală pentru protecția pădurilor
Sprijinirea comunităților dependente de pădure
Centuri verzi pentru marile orașe