Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), consideră că proiectul USR privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, care prevede, printre altele, formarea a opt judeţe pe modelul regiunilor de dezvoltare, este o „iniţiativă stupidă” şi „periculoasă”, care trebuie contracarată.
„Am spus în ultimele săptămâni, în ultimele luni, că vine o perioadă în care vor fi foarte multe iniţiative stupide la nivelul unor partide politice. Am putut citi o asemenea iniţiativă chiar azi dimineaţă. Vine de la USR şi se referă la faptul că actualele regiuni de dezvoltare ar trebui transformate în judeţe. Cunoaştem această iniţiativă, nu este una nouă. În urmă cu vreo 15 ani a mai existat un preşedinte pe care mulţi l-am uitat, care a avut aceeaşi iniţiativă de a transforma cele opt regiuni de dezvoltare în judeţe. Este o iniţiativă periculoasă, este o iniţiativă stupidă, este o iniţiativă împotriva intereselor cetăţenilor, este o iniţiativă care, dacă s-ar concretiza, pentru noi, cei care trăim în Sfântul Gheorghe, ar însemna să trăim într-un mega judeţ, unde poate reşedinţa de judeţ ar fi în Alba Iulia, care înseamnă peste trei ore, pe actuala infrastructură, trei ore de transport. Cred că noi toţi împreună trebuie, în perioada următoare, să fim suficient de maturi, suficient de inteligenţi şi suficient de solidari pentru a ocoli aceste iniţiative, care sunt iniţiative de gen contabil, unde oamenii nu se văd, se văd doar nişte cifre”, a declarat Antal Arpad.
Acesta a mai spus că UDMR a reuşit până acum să stopeze astfel de „iniţiative prosteşti” şi va încerca din nou să facă acelaşi lucru.
„Gândiţi-vă că, în această iniţiativă, nu ar putea avea rang de oraş nicio localitate sub 20.000 de locuitori. Asta ar însemna că, în judeţul Covasna, doar Sfântu Gheorghe ar rămâne un oraş, în condiţiile în care avem oraşe care sunt oraşe de sute de ani. Deci, aceste abordări sunt stupide, aceste abordări sunt, pur şi simplu, ireale şi noi, împreună, va trebui să oprim aceste iniţiative, iar pentru asta este nevoie de oameni ca domnul preşedinte Kelemen Hunor şi alţii, şi aşa cum am reuşit de două ori în ultimii 15 ani să stopăm aceste iniţiative prosteşti, vrem să rezolvăm acelaşi lucru şi în viitor şi contăm pe sprijinul dumneavoastră, al tuturor”, a spus Antal Arpad, la finalul ceremoniei de învestire a preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, care a preluat, miercuri, cel de-al cincilea mandat.
USR a depus, marţi, primele proiecte din pachetul legislativ pentru reforma administrativ-teritorială a României, iar măsurile propuse includ reducerea numărului de judeţe şi de localităţi şi reorganizarea Bucureştiului.
Concret, proiectul de lege prevede organizarea ţării în opt judeţe, corespunzând regiunilor de dezvoltare constituite încă din 2004: Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea), Sud-Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova, Teleorman), Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea), Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş), Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj), Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) şi Bucureşti-Ilfov (Municipiul Bucureşti şi Ilfov).
Necesitatea reducerii numărului de unităţi administrativ-teritoriale a fost motivată prin faptul că 9 din 10 localităţi din România sunt falimentare, în primul rând pentru că sunt prea mici.